Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat că nu va renunța la decizia sa de a participa la parada de 9 mai de la Moscova, în ciuda presiunilor Uniunii Europene, scrie presa ucraineană, citând AP, transmite știrileprotv.ro. 

„În perioada următoare, vom fi sub presiune în ceea ce privește evenimentul de la Moscova la care ne-am anunțat participarea", a afirmat Vucic.

Oficialii europeni l-au avertizat anterior pe președintele sârb că vizita sa la Moscova pentru sărbătorirea zilei de 9 mai ar putea încălca criteriile pentru potențialii membri ai UE și ar putea afecta negativ ambițiile Serbiei de a adera la blocul comunitar.

Aceștia au declarat că un astfel de gest ar putea fi considerat un simbol al sprijinului Serbiei pentru Vladimir Putin și pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, Vučić a confirmat că una dintre unitățile militare sârbe va lua parte la parada din 9 mai din Piața Roșie din Moscova.

De asemenea, el a precizat că aceasta va fi prima participare a Serbiei la organizarea „comună” a paradei. Vučić a precizat că va merge la Moscova împreună cu prim-ministrul slovac Robert Fico.

La 14 aprilie, Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, a făcut apel la liderii europeni să nu participe la festivitățile militare de la Moscova din 9 mai, ci să demonstreze solidaritate cu Ucraina. De asemenea, Uniunea Europeană a dat instrucțiuni clare statelor candidate la UE să nu participe la parada din 9 mai de la Moscova și să nu viziteze Rusia.