Președinția franceză a anunțat aseară noua componență a cabinetului condus de Sebastian Lecornu, dar nimeni nu știe cât va supraviețui.

În condițiile în care ultimul guvern al lui Lecornu a durat doar 14 ore, prim-ministrul nu a revenit cu schimbări majore. În ciuda promisiunii de a forma un cabinet al „reînnoirii şi diversităţii”, conducerea a trei ministere importante rămâne aceeași. 

Un apropiat al preşedintelui Macron a fost păstrat în funcţia de ministru de Finanţe. Asta într-un moment în care Guvernul se află sub o presiune intensă, pentru a trece bugetul pentru 2026 printr-un parlament profund divizat. 

De asemenea, ministrul de Externe și cel al Justiţiei râmân neschimbați.