Camera Deputaților și Senatul României s-au reunit duminică de la ora 13:00 pentru a dezbate și vota cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție împotriva Guvernului Bolojan. Într-o mișcare surpriză, George Simion a anunțat că parlamentarii opoziției nu vor intra în plen, pentru a nu asigura cvorumul ședinței și, astfel, dezbaterea și votul asupra moțiunilor să aibă loc luni. Cu toate acestea, ședința Parlamentului a început, iar în momentul votului parlamentarii AUR și SOS România și-au exprimat votul. Singurii care au rămas pe holuri pentru a nu fi prezenți în plen au fost deputații și senatorii de la POT, scrie hotnews.ro

UPDATE 16:19 Votul pentru a doua moțiune de cenzură a început la trei ore de la debutul ședinței

Începe votul pentru cea de-a doua moțiune de cenzură. Parlamentarii sunt strigați, rând pe rând, pentru a-și exprima votul. Parlamentarii puterii își anunță prezența, însă nu votează. 

Procedura este următoarea:

parlamentarii care vor să voteze primesc două bile: una albă și una neagră;

pentru a vota, parlamentarii trebuie să introducă cele două bile în urnele din fața lor: „Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru, iar bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra. Ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere”, conform regulamentului Camerei Deputaților din România.

după ce este strigată lista celor 464 de parlamentari, se numără voturile și este anunțat rezultatul moțiunii de cenzură.

UPDATE 15:27 Au început dezbaterile pentru a doua moțiune de cenzură

Parlamentul a trecut rapid la următoarea moțiune de cenzură depusă de AUR, POT și SOS România, cea privind guvernanța corporativă.

Textul moțiunii, pe care îl puteți găsi mai jos, este citit acum în plen de către deputatul AUR Cosmin Corendea.

UPDATE 15:23 Prima moțiune de cenzură a picat

Prima moțiune de cenzură, inițiată de 125 de parlamentari ai opoziției, a fost respinsă în mod oficial. Prezenți: 392 de parlamentari, voturi: 109, dintre care 108 pentru și 1 împotrivă.

Odată respinsă moțiunea de cenzură, reforma din Sănătate, pe care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea, se consideră adoptată de către Parlament. Ea mai poate fi atacată la CCR înainte să fie promulgată de președintele Nicușor Dan.