Președintele rus Vladimir Putin „rămâne deschis oricărui contact” cu omologul său american Donald Trump, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, după criticile formulate de Trump la adresa lui Putin, informează Reuters, potrivit hotnews.ro.

„Continuăm să lucrăm cu partea americană, în primul rând, la construirea relațiilor noastre bilaterale, care au suferit pagube enorme sub administrația anterioară (a SUA)”, a declarat Peskov, care a precizat că „nicio nouă convorbire telefonică” între cei doi lideri „nu este prevăzută deocamdată”.

Donald Trump, a declarat duminică, într-un interviu acordat NBC, că este „foarte supărat” și „enervat” pe liderul rus Vladimir Putin pentru că a pus la îndoială legitimitatea lui Zelenksi la conducerea Ucrainei.

Trump a declarat că va impune tarife secundare de 25% până la 50% la întregul petrol rusesc dacă el consideră că Moscova îi blochează eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina, și că aceste tarife ar putea fi introduse în termen de o lună dacă nu va exista o încetare a focului.

Vineri, președintele rus Vladimir Putin a sugerat plasarea Ucrainei sub o „administrație de tranziție” sub egida Organizației Națiunilor Unite (ONU), pentru a organiza alegeri prezidențiale „democratice”.

„În principiu, desigur, o administraţie temporară ar putea fi introdusă în Ucraina sub auspiciile ONU, SUA, ale ţărilor europene şi partenerilor noştri”, a spus Putin în timpul unei vizite în portul Murmansk.

„Acest lucru ar avea loc pentru a fi organizate alegeri democratice şi a aduce la putere o guvernare capabilă, care să se bucure de încrederea populaţiei şi apoi să începem discuţiile cu ei despre un tratat de pace”, a susţinut el.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.