Kremlinul a respins marți, calificând drept părtinitoare, o decizie a Consiliul Aviației al ONU conform căreia Rusia a fost responsabilă pentru doborârea unui avion malaezian de pasageri deasupra Ucrainei, în 2017, incident soldat cu moartea tuturor celor 298 de pasageri și membri ai echipajului, relatează Reuters, potrivit hotnews.ro.

„Poziția noastră este bine-cunoscută. Știți că Rusia nu a fost o țară care să fi participat la investigarea acestui incident, așa că nu acceptăm nicio concluzie părtinitoare”, a declarat marți după-amiaza purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în prima sa conferință de presă după ce guvernele din Olanda și Australia au făcut publică hotărârea instanței din cadrul ONU.

Avionul de pasageri MH17 a fost doborât deasupra estului Ucrainei pe 17 iulie 2014, toți pasagerii și membrii echipajului pierzându-și viața în urma tragediei care a avut loc în contextul luptelor dintre forțele separatiste pro-ruse din Lugansk și Donețk cu forțele armate ale Kievului.

Victimele au provenit din 17 țări, printre acestea numărându-se 198 de cetățeni olandezi, 43 din Malaysia, 38 de australieni și 10 pasageri din Marea Britanie. 80 dintre cei care și-au pierdut viața au fost copii.

Investigația asupra tragediei a fost condusă de Olanda, cu participarea Ucrainei, Malaysiei, Australiei și Belgiei.

Rusia a negat orice implicare în doborârea avionului, la momentul respectiv negând de asemenea orice fel de implicare în Ucraina și susținând că războiul separatist din estul țării a fost declanșat de „patrioți ruși” după ce a anexat Crimeea.

Igor Ghirkin, condamnat la închisoare pe viață pentru doborârea avionului MH17

În noiembrie 2022, o instanță din Olanda l-a condamnat pe Igor Ghirkin, fostul comandant al separatiștilor pro-ruși din Donbas, la închisoare pe viață pentru rolul său în doborârea avionului de pasageri MH17.

Alături de Ghirkin în acest proces organizat în Olanda au mai fost inculpați rușii Serghei Dubinski și Oleg Pulatov, foști ofițeri de informații, și ucraineanul Leonid Harcenko, un lider al separatiștilor pro-ruși despre care se crede că a condus o unitate militară a acestora deși nu avea experiență în acest sens.

Instanța olandeză a ajuns la concluzia că nu există „nicio urmă de îndoială rezonabilă” că zborul MH17 a fost doborât de un sistem antiaerian rusesc BUK, inculpații fiind acuzați că au aranjat ca acesta să ajungă în mâinile separatiștilor și au organizat transportarea acestuia.

Niciunul dintre ei nu a fost acuzat că a participat personal la doborârea avionului companiei Malaysia Airlines și toți au fost judecați în absență. Alături de Ghirkin, instanța olandeză i-a condamnat la închisoare pe viață pe Dubinski și Harcenko, dar l-a achitat pe Pulatov, un fost membru al forțelor speciale Spetsnaz/GRU.

„Doar cea mai severă pedeapsă este potrivită pentru faptele acestor suspecți, care au provocat atât de multă suferință atât de multor victime și atât de multor rude aflate în viață”, a subliniat judecătorul de caz.

Igor Ghirkin execută în prezent o condamnare la 4 ani de închisoare în Rusia, o instanță din Moscova găsindu-l vinovat, în ianuarie 2024, de „incitare la extremism” după ce acesta l-a criticat pe președintele Vladimir Putin și conducerea militară a țării din cauza modului în care se desfășura războiul din Ucraina.

Citeste si : Rusia este responsabilă pentru doborârea zborului MH17 al Malaysian Airlines, a decis o instanță ONU