Statele Unite ale lui Donald Trump s-au opus unei declaraţii puternice privind Ucraina care ar condamna Rusia, la summitul G7 din Canada perturbat de plecarea bruscă a preşedintelui american din cauza conflictului dintre Iran şi Israel, comentează AFP, potrivit stirileprotv.ro.
Ceilalţi şase membri ai G7 au convenit asupra unui "limbaj ferm", dar o declaraţie comună ar fi necesitat acordul Statelor Unite, potrivit unei surse guvernamentale canadiene.
SUA au argumentat că doresc să îşi păstreze capacitatea de a negocia cu Rusia, a adăugat această sursă.
„Unii dintre noi, inclusiv Canada, ar fi putut merge mai departe", a recunoscut premierul canadian Mark Carney, gazda G7, în conferinţa de presă finală. El a insistat, însă, asupra faptului că toată lumea rămâne de acord pentru a continuă să se exercite presiuni asupra Rusiei, inclusiv prin sancţiuni financiare.
Conflictul din Ucraina era unul dintre principalele puncte de interes ale acestui summit din Munţii Stâncoşi canadieni, la care preşedintele ucrainean a participat pentru a-şi pleda cauza, în special pe lângă Donald Trump. Dar el a fost în mare parte eclipsat de escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu.
Astfel, Volodimir Zelenski nu a avut ocazia să se întâlnească cu preşedintele american, cu care are o relaţie furtunoasă, deoarece acesta din urmă a părăsit summitul mai devreme.
Zelenski a discutat cu ceilalţi lideri ai acestui club al marilor democraţii industrializate (Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Regatul Unit), la câteva ore după un atac mortal asupra Kievului, semn pentru el că aliaţii trebuie să îşi întărească ajutorul.
„Noi suntem pregătiţi pentru negocieri de pace, pentru un armistiţiu necondiţionat. Pentru asta, avem nevoie de presiune", a declarat Volodimir Zelenski.
În acest context, premierul canadian Mark Carney, gazda summitului, a anunţat că ţara sa va oferi Ucrainei un ajutor militar nou de 1,27 miliarde de euro, în special pentru drone şi vehicule blindate.
El a reiterat „importanţa de a fi solidari cu Ucraina" şi de „a exercita o presiune maximă asupra Rusiei, care a refuzat să vină la masa negocierilor".
Ottawa s-a alăturat, de asemenea, Londrei în înăsprirea sancţiunilor împotriva "flotei fantomă" a Rusiei, formată din nave folosite pentru a eluda sancţiunile internaţionale privind vânzările sale de petrol, potrivit Agerpres.
„Aceste sancţiuni lovesc direct în inima maşinii de război a lui Putin, menite să-i înăbuşe capacitatea de a-şi continua războiul barbar din Ucraina", a declarat prim-ministrul britanic Keir Starmer.
Însă Donald Trump, care se laudă la fiecare ocazie cu relaţia sa specială cu preşedintele rus Vladimir Putin, nu şi-a ascuns luni scepticismul cu privire la eventuale noi măsuri împotriva Moscovei.
„Sancţiunile nu sunt ceva atât de simplu", a afirmat el, subliniind că orice nouă măsură ar avea şi un cost "colosal" pentru Statele Unite.
„Evident, în absenţa lui Trump, discuţiile pot fi puţin mai fluide, dar şi cu un impact mai mic în absenţa celei mai puternice naţiuni", a recunoscut un diplomat dintr-o ţară a G7 sub protecţia anonimatului.
Mulţi lideri prezenţi sperau să dezamorseze ofensiva comercială a lui Donald Trump, care a impus tarife de cel puţin 10% pentru majoritatea produselor importate în Statele Unite şi ameninţă să le crească şi mai mult, destabilizând lumea.
Remarcile sale la întoarcere au slăbit unele speranţe, chiar dacă schimburile de replici au rămas foarte curtenitoare în timpul summitului. Ca de obicei, în avionul spre casă, Donald Trump nu a ezitat să-i ironizeze pe liderii de care tocmai se despărţise.
El a regretat în mod special faptul că europenii "nu propun un acord echitabil în acest moment" pentru a atenua războiul comercial cu Statele Unite, în timp ce pauza anunţată se încheie pe 9 iulie.
„Ori găsim un acord bun, ori vor plăti orice le spunem noi să plătească", a adăugat preşedintele american.
De asemenea, l-a criticat dur pe Emmanuel Macron, un „tip de treabă", dar care „nu înţelege niciodată nimic", vizibil enervat să-l vadă pe acesta din urmă vorbind în numele său despre planurile sale de rezolvare a conflictului dintre Israel şi Iran.
Marţi, revenit la Washington, Donald Trump a părut să-şi întărească din nou tonul pe această temă, cerând „capitularea necondiţionată" a Iranului.
Emmanuel Macron a avertizat că orice încercare de „schimbare a regimului" din Iran prin război va duce la „haos" în ţară.