Negociatorii ruși și ucraineni s-au întâlnit la Istanbul în cadrul primelor lor discuții directe de pace din ultimii trei ani, sub presiunea președintelui american Donald Trump de a pune capăt conflictului din Estul Europei, scrie stirileprotv.ro.

Delegația rusă la Istanbul a subliniat principala condiție pentru încheierea unui acord de încetare a focului. În ciuda invaziei pe care Kremlinul a provocat-o în țara vecină, începând din  2014, partea rusă a cerut acum ca Ucraina să-și retragă trupele de pe teritoriul său, informează Reuters.

De partea cealaltă, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski regretă vineri, în Piaţa Skanderbeg, la Tirana,, în marja unui summit al Comunităţii Politice Europene (CPE), faptul că omologului său rus Vladimir Putin ”i-a fost frică” să vină în Turcia, relatează AFP.

Şeful statului ucrainean a cerut o ”reacţie puternică” din partea comunităţii internaţionale în cazul unui eşec al negocierilor directe între Ucraina şi Rusia la Istanbul, în Turcia.

”Dacă se adevereşte că delegaţia rusă este acolo doar de faţadă şi nu poate ajunge acolo la niciun rezultat azi (vineri), atunci toată lumea va trebui să răspundă”, a cerut el la Tirana.

”Trebuie să existe o reacţie puternică, inclusiv sancţiuni”, a cerut Zelenski.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat, la rândul său, că Rusia nu vrea să încheie un armistiţiu în Ucraina şi că este necesar să se exercite ”presiuni sporite” pentru a o obliga să o facă.

”Ultimele ore au arătat că Rusia nu vrea un armistiţiu şi că, dacă europenii şi americanii nu se exercită presiuni sporite pentru a susţine acest rezultat, acesta nu va fi spontan”, a declarat şeful statului francez. El evocă astfel noi sancţiuni în deschiderea summitului CPE, la Tirana, notează News.ro.