În Covasna, unde a ajuns și președintele român Nicușor Dan, ploaia s-a oprit și apa a început să scadă. Sute de pompieri lucrează cu motopompe de mare putere. Chiar și așa, vor mai trece două-trei zile până când oamenii vor putea intra în case, scrie stirileprotv.ro.
Până la miezul nopții, zona este sub cod galben de inundații.
Unele case din Băcel sunt și acum înconjurate de ape. Se văd doar pe jumătate în spatele gardurilor. Chiar și acolo unde apa a scăzut până la temelie, curtea este plină. În multe locuri proprietarii încă nu se pot întoarce. Și animalele așteaptă să revină acasă, unele sunt sinistrate în poduri, altele stau în fața porților.
Familia Dămoc a cumpărat o casă aici anul trecut.
Constanța Dămoc: „Am avut un vis, ne mutăm la țară. Avem copii plecați și am zis măcar nepoții măcar două săptămâni pe an să vină la bunici. Și-am zis să le oferim un colț de rai. Dar totul s-a năruit”.
Iosif Dămoc: „Am venit miercuri, era uscat, am intrat. Joi când am venit era apa de un metru. S-a dus tot. Nu știu cum va fi casa după ce se retrage apa, să n-o macine să se ducă jos cu totul”.
La inundațiile de acum șapte ani, familia Iuga a rămas fără casă. Oamenii au ridicat alta, cu temelia mai înaltă. Acum apa nu a mai intrat înăuntru, dar ca să ajungă în interior și-au făcut o punte către fereastră.
Emilia Iuga: „În curte e apă, o jumătate de metru mai este. Așteptăm să se ducă să facem curat”.
Laszlo Sandor, directorul SGA Covasna: „În zona inundată, scăderea e undeva la 30 cm. Suprafața apei e foarte mare, adâncimea nu o putem ști doar dacă sondăm din barcă”.
Pompierii lucrează cu 30 de motopompe care scot 100.000 de litri de apă pe minut, ceea ce într-o oră înseamnă aproximativ 6.000 de metri cubi. Dar tot mai au de muncă. Potrivit prefectului, în lunca Râului Negru s-au acumulat câteva milioane de metri cubi de apă.
Ca să facă față situației, salvatorii au instalat un punct de comandă mobil, de unde pot monitoriza terenul cu camere perfomanțe, drone și satelit, astfel încât să poată lua rapid decizii, unde și cum să intervină.
Nicușor Dan, președintele României: „Va exista, în funcție de pagubele pe care le-au avut fiecare, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată, o despăgubire din partea statului de la fondul de rezervă, asta pe termen scurt. Și pe termen lung, trebuie să facem, cum am spus, sistematic pe toate zonele care au risc de inundații, să consolidăm digurile”.
Localnicii sunt, însă, neputincioși. Potrivit autorităților, vor putea intra în case abia peste câteva zile.