Protest inedit al locuitorilor din Barcelona. Nemulțumiți de numărul turiștilor, localnicii i-au atacat cu pistoale cu apă. Le-au spus clar celor care sunt în vacanță în celebrul oraș spaniol că nu îi mai vor pe la ei.

“Mai puțin turism. 
Turiștii acasa! Refugiații acasă!”

"Suntem aici pentru că turismul este pe primul loc în acest oraș și acest model economic. Așa că turiștii și refugiații să meargă acasă. ”

Oamenii s-au așezat pe drum și nu au permis accesul autocarelor turistice, astfel că a fost nevoie de intervenția poliției.

Cea mai mare nemulțumire este legată de închirierile de apartamente pe termen scurt, în regim hotelier, care au dus inclusiv la scumpirea chiriilor. Oamenii spun că nu își mai permit să trăiască decent în propriul oraș.

Ginnny MORRISON, TURISTĂ DIN AMERICA: ”Corăbiile mari sunt o problemă. Ele distrug portul, inundă orașul și este greu să te deplasezi în anumite zone. Eu sunt parte din problemă pentru că sunt aici, dar  turismul este un motor economic pentru voi. Așa că trebuie să faceți o balanță.”

Amanda MORRISO, TURISTĂ DIN AMERICA: " Eu înțeleg că orașul este foarte aglomerat în cea mai mare parte a timpului din cauza multor atracții și înțeleg că oamenii sunt nemulțumiți de plata chiriilor și costurile, dar în același timp noi aducem mulți bani în economia lor.”

Barcelona este cel mai vizitat oraș din Spania, primind 12 milioane de persoane pe an. Numărul tot mai mare de vizitatori pune presiune pe serviciile de sănătate, gestionarea deșeurilor, aprovizionarea cu apă, în detrimentul rezidenților. În ultimul deceniu, în Barcelona, chiriile au crescut cu 68 la sută.