Noi proteste împotriva guvernului, a exploatării litiului și a reținerii unor activiști au avut loc joi seara în mai multe orașe din Serbia, transmite adevarul.ro.

Mii de protestatari au blocat drumuri, au organizat spectacole artistice, au proiectat filme și au vorbit despre starea țării. Blocaje au fost înregistrate la Belgrad, Novi Pazar, Šabac, Užice și Novi Sad, relatează publicația KoSSev.  

Serbia este zguduită de proteste anticorupţie conduse de studenţi de când 16 persoane au murit acum nouă luni, pe 1 noiembrie 2024, când acoperişul unei gări s-a prăbuşit în oraşul nordic Novi Sad. Tragedia este pusă în mare măsură pe seama corupţiei.  

Și activista suedeză Greta Thunberg s-a aflat în Belgrad, luând parte la proteste, susținând lupta împotriva corupției și exploatării resurselor naturale. 

„Am luat legătura cu activiști locali și am învățat multe despre modul în care lupta pentru justiție și un mediu curat este strâns legată de lupta împotriva fascismului și naționalismului”, a declarat Greta pentru portalul Mašina.

Au avut loc și proteste împotriva exploatării litiului.