Proteste de amploare în marile orașe americane, dar și în mii de localități mai mici, față de modul autoritar în care administrația Trump guvernează țara, scrie știrileprotv.ro

Manifestațiile au adunat milioane de oameni sub sloganul „No Kings” - „Fără Regi”. Este o aluzie la Donald Trump, dar și la un discurs susținut de George Washington - primul președinte american, în urmă cu 250 de ani.

Protestele au început sâmbătă la prima oră a dimineții. În Washington, zeci de mii de oameni s-au adunat în fața Capitoliului, fluturând steaguri americane și pancarte cu mesaje îndreptate împotriva lui Donald Trump. Dar atmosfera a fost una de festival.

Evenimente similare s-au desfășurat în New York, Los Angeles, Chicago, Austin și Seattle, dar și în mii de alte orașe mai mici. Demonstrațiile au loc pe fondul blocării prelungite a guvernului federal, aflat într-un impas între Casa Albă și Congres.​

Străzile şi intrările în metrou erau aglomerate de protestatari care purtau pancarte cu sloganuri precum „Democraţie, nu monarhie” şi „Constituţia nu este opţională”.


Înaintea demonstraţiilor, aliaţii lui Trump i-au acuzat pe protestatari că ar avea legături cu mişcarea de extremă stânga Antifa şi au condamnat ceea ce au numit „mitingul urii împotriva Americii”.

Organizatorii şi protestatarii prezenţi sâmbătă au declarat că evenimentele s-au desfăşurat paşnic.

„Fără regi”

Brian Reymann, protestatar: „Am fost la numeroase mitinguri în cei 25 de ani de când locuiesc aici, mereu am purtat pancarte sau afișe, adesea amuzante. Dar toată săptămâna am auzit conducerea republicană numindu-mă terorist. Este dezgustător. Suntem în America”.

Nicole Sowers, protestatar: „O să fiu sinceră, mi-a fost frică să vin azi. Motivul pentru care sunt aici este că mi-e mai frică de ceea ce s-ar întâmpla dacă n-aș fi venit."

Protestatarii au denunțat politicile administrației Trump privind imigrația, dar și reducerea finanțării universităților și „militarizarea” aparatului de stat.

Bill Nye, cercetător: „Ei trebuie să oprească abuzurile acestui președinte capricios și ale cercului său de lingușitori. Fără tronuri. Fără coroane, fără regi”.

John Cusack, actor: „Este tulburător să vezi o formă de autoritarism fascist, să vezi acel gen de „costumare” cu care s-au jucat conservatorii atât de mult timp, transformându-se acum, treptat, în ceva real. Este... previzibil, dar profund întristător”.

Departamentul de Poliţie din New York a declarat că peste 100.000 de persoane s-au adunat pentru a protesta paşnic în toate cele cinci cartiere ale oraşului şi că nu s-au făcut arestări legate de protest.

În Times Square, un poliţist care se afla în apropiere a estimat că peste 20.000 de persoane mărşăluiau pe 7th Avenue.

În Washington, DC, unde Garda Naţională a fost mobilizată din august la cererea lui Trump, nu s-au văzut trupe la protest, deşi poliţia locală era prezentă.

Manifestații anti-Trump au avut loc și în Paris și Madrid. Sute de oameni s-au adunat în centrele orașelor și au protestat față de autoritarismul tot mai accentuat pe care îl promovează liderul american acasă, dar și pe plan internațional.