Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său iranian Masoud Pezeshkian au discutat luni despre programul nuclear al Teheranului, a anunţat Kremlinul, pe fondul ameninţărilor din partea ţărilor europene de a restabili sancţiunile dacă nu se ajunge la un acord pe această temă, relatează AFP, preluată de Agerpres, conform digi24.ro.
Putin şi Pezeshkian au discutat la telefon „situaţia privind programul nuclear al Iranului”, potrivit aceleiaşi surse.
Preşedinţia iraniană a declarat că Masoud Pezeshkian i-a mulţumit lui Vladimir Putin pentru sprijinul său faţă de „dreptul Teheranului de a îmbogăţi” uraniu şi a afirmat că Iranul „nu încearcă şi nu va încerca niciodată să fabrice arme nucleare”.
Discuţia între cei doi lideri a avut loc în contextul în care Iranul urmează să reia marţi, la Geneva, negocierile cu Franţa, Regatul Unit şi Germania privind programul său nuclear, a anunţat televiziunea de stat iraniană.
Cele trei ţări, membre ale unui acord din 2015 cu Teheranul privind reglementarea activităţilor nucleare iraniene, ameninţă să restabilească sancţiunile ONU contra Iranului dacă până la sfârşitul lui august nu se va ajunge la nicio soluţie negociată.
Iranul contestă legitimitatea europenilor de a recurge la această clauză prevăzută în acordul din 2015.
Ţările occidentale şi Israelul, vechiul inamic al Republicii Islamice, suspectează de multă vreme Iranul că vrea să se doteze cu bomba nucleară. Teheranul se apără ferm că ar avea asemenea ambiţii militare, însă insistă asupra dreptului său la energia nucleară în scopuri civile.
Rusia, care s-a apropiat de Iran de la începutul ofensivei sale în Ucraina în 2022, a apărat public dreptul Teheranului de a deţine un program nuclear în scopuri civile.
Teheranul încearcă să îşi coordoneze poziţia cu Rusia şi China înainte de discuţiile cheie cu ţările occidentale privind programul nuclear iranian.