Vladimir Putin l-a primit miercuri la Soci pe omolodul sau finlandez, Sauli Niinisto.



Dupa discuţii şi conferinţa de presa, Putin şi Niinisto s-au plimbat cu barca pe Marea Neagra, în apropiere de Soci. Imaginile publicate de Russia Today, canal finanţat de Kremlin, îi arata pe cei doi stând la o masa pe un vas care îi duce în largul staţiunii ruseşti de la Marea Neagra.

Imaginile cu Sauli Niinisto vin în contextul în care şeful statului rus încearca o reapropiere de liderii europeni. Sâmbata, Putin a dansat la nunta Ministrului de Externe al Austriei, Karin Kneissl, în Graz, a fost condus apoi la aeroport de premierul conservator Sebastian Kurz, apoi s-a întâlnit cu Angela Merkel, lânga Berlin.

Liderul rus este acuzat în mod regulat ca încearca sa divizeze cele 28 de state membre ale UE, în special cultivând legaturi cu partidele populiste din numeroase tari europene.