De saptamani intregi, tensiunile au fost la cote inalte in Ierusalim, dar si in Cisiordania, teritoriul palestinian ocupat de Israel, unde palestinienii au demonstrat impotriva restrictiilor de acces impuse de Israel in anumite zone in timpul Ramadanului si a posibilelor evacuari ale palestinienilor din Sheikh Jarrah.

Ostilitatile au escaladat dramatic in ultima perioada, transformandu-se, de la razboiul devastator dintre Israel si Hamas din 2014, in cele mai grave violente in teritoriul pe care se afla 2 milioane de palestinieni.

Pe fondul conflictului, mii de persoane au participat in weekend la manifestatii pro-Palestina in mai multe orase din toata lumea: Paris, Madrid, Londra, Berlin, Haga, Montreal, Washington.

Acum, in ciuda intensificarii eforturilor diplomatice pentru a incerca sa puna capat luptelor, atacurile devin tot mai violente.

Intr-un interviu acordat pentru stirileprotv.ro, Serban Filip Cioculescu, lector al Facultatii de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti, specializat in relatii internationale si studii europene, explica de ce s-au adancit framantarile din regiune, din perspectiva istoriei zbuciumate dintre cele doua tabere, cum s-a ajuns aici si care este atitudinea actorilor politici internationali cu privire la acest subiect.

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Ambasadorul israelian in SUA si la ONU, Gilad Erdan, a acuzat duminica miscarea palestiniana Hamas ca a ″premeditat″⁣ un razboi cu Israelul si ca doreste ″⁣sa preia puterea in Cisiordania″⁣. Ministrul palestinian pentru Afaceri Externe, Riyad Al-Maliki, a denuntat, duminica, in fata Consiliului de Securitate al ONU, ″⁣agresiunea Israelului″⁣ impotriva poporului palestinian si a ″⁣locurilor sale sfinte″⁣, mentionand ca “unii nu vor sa foloseasca aceste cuvinte - crime de razboi si crime impotriva umanitatii - dar stiu ca acesta este adevarul”. Astfel, legat de escaladarea violenta a conflictului din ultimele zile, care a fost punctul de cotitura, este vorba despre o incitare din partea uneia dintre parti, sau a fost un climax al tensiunilor constante acumulate in ultimii ani?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: Necesitatea de a fi cat mai obiectivi fata de conflictul israeliano-palestinian ne determina sa afirmam ca vina apartine ambelor tabere, pentru ca extremistii acestora au reusit sa deturneze “binele comun” (pacea si coexistenta calma) impingandu-l in zona confruntarii si a refuzului total al dialogului. Efortul de a stabili vinovatia unuia dintre actorii implicati sau a ambilor coboara in timp la momentul fondarii statului Israel, anul 1948. Expulzarea de catre armata israeliana a sute de mii de arabi care au ajuns refugiati in state vecine si nu au mai putut reveni la casele lor a pus bazele unei stari conflictuale continue. Dar sa fim sinceri, si arabii au partea lor de vina deoarece ar fi putut accepta planul ONU din noiembrie 1947 de creare a doua tari, prin impartirea Palestinei, insa au dat dovada de radicalism, miopie politica si super-optimism strategic, crezand ca o mare coalitie a tarilor arabe va zdrobi si desfiinta Israelul. Ei vedeau noul stat evreu ca fiind un implant al statelor colonialist europene, nicidecum ca o revenire istorica legitima a fostului stat evreu distrus de romani in Antichitate. Arabii si evreii sunt semintii inrudite (semitice), stim acest lucru chiar din Biblie. Un fel de veri primari. Ura intre rude e mai teribila decat cea intre simpli vecini, asta e bine stiut. Acum opt-noua zile, protestatari palestinieni au demonstrat violent in Ierusalim contra colonizarilor israeliene din Cisiordania, colonizari puternic criticate de ONU, dar si de UE si de diverse state. Insa e clar ca Hamas si Jihadul Islamic in Fasia Gaza erau pregatite de lupta, stocand mii de rachete si asteptand doar scanteia care sa declanseze iadul si sa le ofere legitimitate in decizia de a ataca multiple tinte din Israel. Astfel e clar ca ”Acordurile abrahamice” pe care ex-presedintele American Trump le-a pastorit, aducand cateva state arabe aproape de Israel (EAU, Bahrain), nu au calmat deloc opinia publica palestiniana, din contra, Hamas si Jihadul Islamic au ajuns la concluzia ca posibilitatea crearii unui stat palestinian e tot mai redusa, lucru ce pare evident oricarui observator atent al regiunii.

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Seful armatei israeliene a precizat ca a fost cel mai intens ritm de lansare a unor rachete spre Israel inregistrat vreodata. Conform estimarilor lui Aviv Kohavi, arsenalul celor din Fasia Gaza este de aproximativ 15.000. Cine sprijina Hamas? De unde isi obtin munitia?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: Nu stim daca sunt 13.000, 14.000 sau 15.000 dar e clar ca sunt de ordinal miilor si, spre surpriza serviciilor militare de informatii din Israel, pot lovi chiar in Ierusalim, nu doar in Tel Aviv si alte orase mai apropiate de Gaza. Sunt doua categorii. Unu, rachete cu raza scurta de tip Al Qassam, care costa cateva sute de USD bucata si se fabrica artizanal de catre extremistii din cele doua grupari mentionate mai sus. Ele nu au o precizie mare, rata de succes pare a fi destul de redusa, mai ales cand intalnesc sistemul defensiv colosal al Israelului, Iron Dome, cu o eficienta de circa 90% in interceptarea rachetelor. Iron Dome a fost creat de Rafael Advanced Defence Systems, una dintre bijuteriile industriei militare din Israel, si e perfect pentru anihilarea rachetelor cu raza scurta si a obuzelor de artilerie (cu calibru de 155 mm). Sistemul e operational in orice anotimp, indiferent de starea vremii, si a fost instalat in Israel incepand cu anul 2011. Dar mai exista si a doua categorie, rachetele cu raza mai lunga, care pot atinge zone din estul Israelului, acestea fiind cel mai probabil livrate de Iran direct sau prin interpusii (proxy) acestuia, de exemplu gruparea siita Hezbollah din Liban sau diverse factiuni pro-iraniene din Siria. Desigur ca Hamas si Jihadul Islamic sunt grupari preponderent sunnite, deci era de asteptat sa gaseasca sprijin mai degraba in tari arabe sunnite (Egipt, EAU, Iordania), dar monarhiile arabe vor relatii bune cu Israel, unul dintre motive fiind si teama de Iranul siit (stat teocratic) care e banuit ca urmareste hegemonia regionala cultivand loialitati religioase. Acordurile Abrahamice din anul 2020 au reflectat si aceasta preocupare, desigur puternic alimentata si de SUA, care aveau si au tot interesul ca Teheranul sa fie izolat si in relatii reci cu tarile arabe.

Perspectivele unui ”razboi la scara larga”

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Ar putea acest conflict sa se transforme intr-un ”razboi in toata regula”, asa cum inclusiv emisarul ONU a avertizat?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: Depinde ce inseamna un “razboi in toata regula”. Momentan armata israeliana face mult mai multe victime printre arabi decat loviturile de racheta ale Hamas printre evrei. Asimetria tehnologica si de pregatire e clara, superioritatea israeliana fiind o constanta si in mai vechile razboaie arabo-israeliene din secolul trecut. De regula analistii militari spun ca de la 1.000 de morti in sus discutam de razboi, insa desigur ca e un numar destul de arbitrar. Momentan este un conflict de joasa intensitate, judecand dupa numarul de decedati si de raniti, dupa distrugerile materiale, insa ne putem imagina scenarii de agravare a situatiei. Borna de 1.000 de morti poate fi atinsa si depasita. De pilda Israelul ar putea lovi si mai multe tinte, ucigand accidental si mai multi civili, sperand sa distruga laboratoarele unde se fabrica rachetele, locurile de stocare a munitiei, centrele de comanda (spre a ucide liderii Hamas si ai Jihadului Islamic). Gaza e unul dintre cele mai populare locuri de pe glob, civilii stau inghesuiti in blocuri si case precum sardelele in cutie. E greu sa nu existe victime colaterale, oricat de precise ar fi armele folosite. Sau ar putea decide o interventie terestra, asa cum au mai facut in trecut, ocupand cu infanteristi si tancuri capitala si alte zone sensibile din Gaza. Insa s-ar ajunge la gherila urbana, un fel de mic Stalingrad palestinian, iar opinia publica israeliana nu ar accepta usor stiri despre moartea a zeci sau sute de militari. Israelul se bazeaza pe conscriptia pe scara larga (incluzand si femeile tinere) spre a avea un numar suficient de militari, pe langa corpul profesionist al ofiterilor si subofiterilor. Luptele in oras ar echilibra relatiile de putere dintre cele doua tabere, care acum sunt dominate zdrobitor de Israel, prin tehnologia sa net superioara si nivelul de pregatire superior al militarilor. Gazanii ar beneficia de cunoasterea terenului de lupta, de pregatirea anterioara a acestuia, ar instala capcane (mine antipersonal, de exemplu) si cuiburi de lunetisti, asa incat Tsahal (armata israeliana) ar fi obligata sa elimine aceste focare de rezistenta distrugand masiv locuinte si infrastructuri, ucigand civili, si pierzand desigur destui combatanti. Cat despre un sprijin direct al Iranului, adica trimitere de militari sau membri ai Garzilor Revolutionare, mi se pare foarte putin probabil. Teheranul nu ar risca un razboi contra Israelului, care detine arme nucleare, e sprijinit masiv de SUA si la nivel diplomatic si de state arabe precum Arabia Saudita sau EAU. Nici Turcia nu ar risca un sprijin militar pentru Hamas, doar unul discret la nivel diplomatic si economic, pentru ca Ankara se afla in curs de reconstruire a relatiei cu Tel Aviv-ul si are nevoie sa isi refaca relatia destul de avariata cu SUA (protectorul principal al Israelului).

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Privind imaginea din ansamblu, violentele de pana acum, de cand au inceput ostilitatile, s-au soldat cu cel putin 140 de morti, intre care 39 de copii, in Fasia Gaza. De partea cealalta, gruparile armate palestiniene au lansat cel putin 2.300 de rachete asupra Israelului, ucigand 10 persoane, dintre care un copil si un soldat, si ranind peste 560 de israelieni. De ce se permite masacrarea atator vieti si, implicit, incalcarea dreptului umanitar international?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: Exact cum am explicat la inceput, atat palestinienii arabi din Gaza cat si israelienii sunt condusi de radicali, de extremisti. Poate ca Yehiyeh Sinwar, una dintre figurile marcante ale Hamas, pare mai aproape de ce numim de regula un terorist, si este evident ca el si Hussam Abu Harbeed, un lider al Jihadului Islamic (recent ucis de o bomba israeliana) sunt inspiratori si organizatori de acte teroriste contra civililor israelieni. Evident ca nu le pasa de dreptul umanitar international, pe care probabil il considera o inventie a “infidelilor” occidentali, strain de doctrina Islamului si o piedica in calea statalitatii palestiniene. Pe de alta parte si premierul isarelian Benjamin Netanyahu este un extremist, un ins care, pentru a sluji interesul national al poporului sau, nu da doua parale pe drepturile legitime ale arabilor palestinieni. Continuarea si intensificarea colonizarilor ilegale din Cisiordania, in ciuda criticilor internationale, lipsa sa de apetenta pentru dialog macar cu moderatii palestinieni (atatia cati mai sunt) si speranta ca relatia personala foarte stransa cu ex-presedintele american Trump ii va permite sa nu tina cont de ceea ce au dreptul legitim sa obtina arabii palestinieni, l-au transformat intr-un element negativ in cadrul arhitecturii de Securitate din Orientul Mijlociu. Ghinionul lui a fost ca Trump a pierdut alegerile. Nu mai vorbesc de procesele de coruptie in care e implicat si de tentativele penibile de a sabota semnarea acordului JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) de catre SUA si alte cinci state impreuna cu Iranul, in 2015. Fiind insa votat de atatia israelieni in atatea randuri, ezit sa spun ca e un om al trecutului. Evident ca pentru cei mai multi palestinieni, un lider de genul lui Netanyahu este usot de demonizat, de prezentat ca un terorist. Amintesc aici celebra butada conform careia teroristul unuia este luptatorul pentru libertarte al altuia. Interesant e ca unele rachete trase din Gaza au cazut tot pe teritoriul acesteia, contribuind la auto-terorizarea palestinienilor de catre proprii lideri. De altfel Hamas, cand a obtinut controlul cvasi-total in Gaza (2007), a avut grija sa elimine fizic sau sa-i alunge pe acei palestinieni care nu acceptau conducerea sa radicala, cei din gruparea moderata Fatah. Asadar exista acolo si auto-terorism. Hamas si Jihadul Islamic se relegitimizeaza periodic provocand voluntar martiriul populatiei palestiniene (un amestec de nationalism si fanatism religios extrem de toxic), stiind ca Israelul nu are cum sa se abtina de la a da o replica militara dura. Doar asa isi poate apara cetatenii si evident guvernul israelit are nevoie si el de relegitimare periodica. Chiar m-am intrebat uneori cum ar fi ca Iron Dome sa ajunga in viitor sa opreasca toate rachetele inamice iar armata israeliana sa nu traga nici macar o racheta sau sa nu trimita macar un avion de bombardament catre Gaza. Din contra, sa trimita imediat ajutoare alimentare civililor palestinieni. Astfel ar decupla cumva radicalii de restul populatiei. Poate ca logica extremismului ar fi invinsa cumva si taberele ar putea relua negocierile. Momentan asemenea ganduri sunt SF.

Israelul are si el cetateni de etnie araba (cam 20% din totalul populatiei) dar le respecta drepturile politice si civice, conform legilor (fiind stat democratic cu traditie), chiar daca exista unele discriminari implicite privitoare la accesul in functii publice. Arabii israelieni oscileaza intre loialitatea fata de statul evreu (care totusi nu le solicita sa faca stagiul militar obligatoriu, cu exceptia beduinilor si a unor arabi crestini, acestia acceptand sa lucreze in cadrul Tsahal) si solidaritate sentimentala, religioasa si etnica cu fratii arabi din Gaza si Cisiordania.

Evident ca decizia Curtii Supreme de a amana expulzarea unor familii arabe din cartierul Sheik Jarrah al Ierusalimului de Est ar fi trebuit sa mai linisteasca lucrurile dar exista temerea ca e doar o amanare a unui deznodamant inevitabil. Israelul se delegitimeaza teribil ca stat in ochii multor arabi si ai opiniei publice internationale prin aceste relocari fortate si confiscari de proprietati arabe, chiar daca in 2005 cand a cedat Gaza palestinienilor si-a mutat tot cu forta proprii cetateni care nu doreau sa plece. Asta nu ii incalzeste pe arabii din Cisiodania si Ierusalimul de Est care se vad desproprietariti arbitrar.
Evident, nu Israelul a reinceput in luna mai ciclul violentelor, dar felul in care executivul din Tel Aviv a blocat orice dialog cu palestinienii pe tema existentei a doua state (Israel si Palestina) si a ordonat accelerarea colonizarii in West Bank a contribuit din plin la explozia de ura si violenta a gruparilor radicale palestiniene. Iar acestea au trecut la atacuri cu rachete, asa cum au mai facut in trecut, atacuri care ucid si civili, avand clar o dimensiune terorista. Atacurile au fost bine pregatite, extremistii se asteptau sa aiba ocazia sa le utilizeze, le mai trebuia doar o scanteie si a venit sub forma incidentului din Sheik Jarrah.

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Este acest conflict o sansa pentru actorii scenei politice sa reconsiderare puterea in zona Orientului Mijlociu?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: In ceea ce ii priveste pe actorii politici esentiali din cvasi-statul Palestina si din Israel, e putin probabil ca pe termen scurt sa se ajunga la o solutie de pacificare, situata fiind mult prea tensionata. Pe termen lung vor fi incercari, desigur, mai ales cu sprijinul comunitatii internationale.

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Din punctul de vedere al Statelor Unite, principalul sustinator al Israelului,“Consiliul de Securitate isi exprima ingrijorarea intalnindu-se, nu este nevoie de mai mult”. In aceasta situatie, China a anuntat ca regreta atitudinea SUA in Consiliul de Securitate al ONU, pe care a acuzat-o ca ”din cauza obstructiei ei nu s-a ajuns la un consens”, cerand Washingtonului ″sa-si asume responsabilitatile″⁣. Ce parere aveti?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: China pozeaza aici aparent in aparatorul drepturilor populatiei palestiniene dar nu are curajul sa condamne direct Israelul. Cum nici Rusia nu o face, mentinand o anumita neutralitate. China are afaceri prospere in Israel, a investit in modernizarea unor porturi, doreste sa includa Israel in proiectul Belt and Road Initiative (Noul Drum al Matasii), asadar e vorba doar de a introduce batul prin gard si a incerca sa mai erodeze putin din imaginea de putere si autoritate a SUA. China nici macar nu face parte din “Quartetul Madrid” pentru Orientul Mijlociu (grup creat in 2002 si compus din ONU, UE, SUA, Rusia), menit sa ajute la negocierea unei paci israeliano-palestiniene. E tare usor sa te arati imbufnat si consternat stand pe margine. De ce nu vine Beijingul cu un plan de pace propriu? De ce nu cere sa se alature Quartetului, din moment ce se vrea actor global?

Conflictul din perspectiva Romaniei

Dragos Barbosanu, stirileprotv.ro: Ambasadorul Palestinei in Romania, Fuad Karim Saliba Kokaly, a cerut ajutorul Romaniei in conflictul cu Israel. ”Romania a fost mereu implicata in conflictele din Orientul Mijlociu, a avut o pozitie moderata si neutra. Contam pe pozitia Romaniei si credem ca poate ajuta, are experienta din trecut. Sper ca poate juca rolul asta din nou”, a fost declaratia sa. Care este pozitia Romaniei in ceea ce inseamna medierea conflictelor din acea zona?

Serban Filip Cioculescu, specialist in relatii internationale si studii de securitate: Romania a recunoscut printre primii Israelul si a stabilit relatii cu el cam la o luna dupa ce acesta s-a proclamat ca stat, in 11 iunie 1948. Din 1969, relatii au fost ridicate la nivel de ambasada. Acum ea se mentine neutra in conflictul respectiv, recunoaste suveranitatea si integritatea teritoriala a Israelului dar nu poate ignora nici situatia palestinienilor. Exista sute de mii de israelieni de origine romana, deci e firesc sa existe relatii apropiate intre Bucuresti si Tel Aviv. Atat de apropiate incat ex-premierul Dancila a vrut sa recunoasca mutarea capitalei la Ierusalim (sa transfere ambasada acolo), urmand sugestia presedintelui Trump si apelul lui Netanyahu. Nu a reusit, s-a lovit de opozitia presedintelui Iohannis (care in mod legitim si inspirat s-a situat de partea opiniei majoritare in statele UE), in schimb cateva tari arabe s-au suparat foc pe noi si nu au votat pentru ca Romania sa obtina din nou (a cincea oara) un loc de membru nepermanent in Consiliul de Securitate al ONU (in iunie 2019). L-a obtinut Estonia cu multe voturi in plus. Deci nu i-am facut fericiti nici pe israelieni si nici pe arabi, am pierdut pe toata linia.

Avem si romani stabiliti in Gaza si West Bank, mai ales romance casatorite cu arabi, deci e nevoie ca MAE sa le ofere protectie la nevoie si acelor oameni. Desigur ca ar fi foarte bine sa ne implicam in negocierea unui acord de pace si in formarea unui stat palestinian care sa aiba granite corecte, dar momentan nu avem nici mentalitatea, nici anvergura si nici resursele necesare. In plus suntem parte a UE, deci contribuim la formarea politicii externe a acesteia, si, dupa cum spuneam, UE este membru in Quartetul Madrid, asa ca putem spune ca suntem si noi implicati, la nivel diplomatic, in ceea ce va urma acolo.