Conservatorul, Karol Nawrocki, cu orientare politică apropiată de cea a lui Donald Trump, a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia. După numărarea tuturor voturilor, istoricul naționalist a adunat peste 50 la sută din voturi. Rivalul său, primarul pro-european al Varșoviei a obținut 49 de procente. Inițial, acesta a fost dat învingător de exit-polluri. Aseară, ambii candidați au revendicat victoria.

Rafal TRZASKOWSKI, DEPUTAT POLONEZ: „Voi fi cu adevărat președintele tuturor femeilor și bărbaților polonezi. Voi fi președintele vostru!”

Rafal Trzaskowski, primarul Varșoviei, și-a revendicat victoria după ce primul sondaj la ieșirea de la urne îl plasa în frunte, față de Karol Nawrocki . Dar al doilea exit poll a răsturnat rezultatul. L-a dat învingător pe istoricul conservator cu 50,7% dintre voturi

Karol Nawrocki ,PREȘEDINTELE ALES AL POLONIEI: „Stimate doamne și stimați domni, vom câștiga! În noaptea aceasta vom câștiga! Noi vom câștiga și vom salva Polonia.”

Nawrocki, susţinut de partidul naţionalist Lege şi Justiţie şi de administraţia preşedintelui american Donald Trump, îşi propune să îndepărteze Polonia de curentul principal european şi să o îndrepte într-o direcţie mai populistă.

La închiderea urnelor, s-a estimat o prezență la vot de aproximativ 72%, față de 67% în primul tur. Au votat aproximativ 23 de milioane de polonezi la aceste alegeri. Victoria lui Nawrocki reprezintă o lovitură semnificativă pentru guvernul Tusk, care se confruntă cu un alt preşedinte adversar, susceptibil să blocheze propunerile legislative cheie. Rezultatul strâns al alegerilor arată profundele diviziuni politice din Polonia – divizată între oraşele mai liberale şi oraşele şi satele mai conservatoare, între cei care susţin UE şi cei care favorizează o ţară naţionalistă puternică, şi între liberali şi oamenii care aderă la valorile tradiţionale şi la un rol puternic al Bisericii Romano-Catolice.