Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat sâmbătă că ţara sa nu va negocia sub presiunea „tiranică” a SUA, transmit AFP şi Reuters. Reacția vine la o zi după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că a trimis o scrisoare autorităţilor de la Teheran pentru a negocia un acord nuclear, scrie digi24.ro.

Într-un interviu pentru Fox Business, Trump a spus: „Există două moduri în care poate fi tratat Iranul - militar sau faci un acord” pentru a împiedica Teheranul să se doteze cu arme nucleare. 

Într-o şedinţă cu înalţi oficiali iranieni, Khamenei a afirmat că scopul ofertei Washingtonului privind negocierile este de „a-şi impune propriile aşteptări”. 

„Insistenţa unor guverne tiranice pe negocieri nu este menită să rezolve problemele, ci să-şi impună propriile aşteptări. Pentru ei discuţiile sunt o cale de a avea noi aşteptări, nu este vorba doar despre problema nucleară iraniană. În mod clar, Iranul nu va accepta aşteptările lor”, a subliniat liderul iranian. 

Deşi şi-a exprimat disponibilitatea de a încheia un acord cu Iranul, Donald Trump a reluat campania de „presiuni maximale” începută în primul său mandat (2017-2021) cu scopul izolării economice a Iranului la nivel global şi al scăderii masive a exporturilor de petrol iraniene. 

În 2018, Donald Trump a retras Statele Unite din acordul internaţional privind programul nuclear iranian şi a reintrodus sancţiuni economice dure asupra Teheranului.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.