Regele Mihai a acordat un interviu pentru Stirile ProTV in urma cu 17 ani, la resedinta sa din Elvetia, in care a vorbit despre copilaria sa si clipele grele care au urmat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.

Reporter: Care ar fi primele amintiri pe care le aveti din copilaria Majestatii Voastre?

Regele Mihai: Cam greu de raspuns. Eram prea mic, prea tânar ca sa stiu prea multe lucruri. Aveam o viata cu mama mea, aveam un profesor, o englezoaica, si mai mult de astea e foarte greu sa explic. Ceva mai târziu, la sfârsitul anilor 1920, aveam o oarecare tristete pentru ca mama mea suferea foarte mult moralmente, dar nu spunea niciodata nimic. Eu, totusi, banuiam anumite lucruri. La 8-10 ani mai întelegeam câte ceva, dar mai mult de atât, plimbarile mele, pe unde mergeam, e foarte, foarte vag.

Reporter: Care au fost amintirile care v-au marcat cel mai puternic copilaria, si din calatoriile pe care le-ati facut, si din universul familiei, din universul de prieteni.

Regele Mihai: Prieteni aveam mai putini atunci. Mama mea se ocupa foarte mult ca sa vada cine vine acum si ce face. Dar îmi aduc aminte de o parte din familia mea, cei care veneau totdeauna din Grecia. Bunica mea din partea mamei, pe care nu am cunoscut-o asa de bine, dar totusi venea acasa la noi. Fratii ei. De exemplu, când a murit Regele Ferdinand, ce s-a întâmplat dupa aceea nu am vazut decât în filme.

Reporter: Vorbeati de Regina, ati surprins-o odata la icoana plângând.

Regele Mihai: Asta a fost în biserica, în biserica mica de la Patriarhie, unde mergeam cu ea în fiecare duminica. Acolo, când m-am uitat la ea, am observat ca plângea. Dar ea nu mi-a spus nimic. Niciodata nu mi-a spus, decât ca era trista. Dar am vazut foarte bine ca lucrurile nu mergeau cum trebuie.

Reporter: Ce anume din natura Reginei va fascina în mod deosebit?

Regele Mihai: Faptul ca era ea acolo. Ea se îngrijea de mine. În fiecare seara mergeam la patul ei si îmi spuneam rugaciunile. Lucrul acesta îmi dadea o apropiere extrem de... este foarte greu de explicat. O apropiere extrem de speciala.

Reporter: Ce amintiri aveti de copiii care va înconjurau?

Regele Mihai: Prea putine. Eram ocupat destul cu scoala, cu un profesor care venea în fiecare zi la Kiseleff acolo si stiu ca erau în jurul meu câtiva, în zilele libere, dar nu îmi aduc aminte mare lucru din pacate.

Reporter: Despre tatal Majestatii Voastre, care sunt primele amintiri pe care le aveti?

Regele Mihai: Când eram mic de tot, nimic, absolut nimic. Asta vine în 1930, când s-a întors.

Reporter: Exista un moment precis în care Majestatea Voastra a simtit ca copilaria a trecut si ceva s-a întâmplat, sa va duca catre adult.

Regele Mihai: Asta a venit în 1930, 1931, dupa ce s-a întors tatal meu. Atunci, el m-a luat de la mama mea si m-a dus la Palat. A pus pe cineva pe lânga mine, un ofiter, si asta era o stângacie, nu ma prea simteam acasa. Atunci am început sa simt anumite lucruri diferite de ce era înainte.

Reporter: Va aduceti aminte de cum s-a desfasurat prima întâlnire cu tatal Majestatii Voastre?

Regele Mihai: Asta a fost ceva destul de penibil. Vedeam tristetea mamei, el a spus doar ca s-a întors în tara si ca are sa vie sa ma vada. Detalii nu mai tin minte, dar eu stiu ca ea era în Salonul mare din Soseaua Kiseleff cu principesa Elisabeta si cu printul Nicolae, tatal meu a intrat pe usa si a venit direct la mine. Cum nu-l cunosteam deloc, dar stiam ca mama suferea, pâna la urma am înteles si eu de ce, m-am simtit putin, cum sa spun, daca as fi fost ca un melc, as fi intrat imediat în cochilie. Nu ma simteam deloc în apele mele.

Tatal meu nu m-a tinut niciodata la curent cu ce se întâmpla în tara. Niciodata! Si asta a fost un handicap foarte greu pentru mine.

Reporter: Care erau lucrurile care va nelinisteau cel mai mult în aceasta perioada?

Regele Mihai: Eram preocupat mai mult în sufletul meu ca eram departe de mama mea si nu îmi venea sa întreb despre multe alte lucruri.

Reporter: Cum era relatia cu Regele Carol al II-lea?

Regele Mihai: Îmi lipsea mama mea foarte mult si pâna la urma am început sa înteleg multe alte lucruri. Sa descopar lucrurile. Si astea nu aveau darul sa ma apropii foarte mult de el. În 1932 s-a întâmplat sa fiu la Munchen, într-o vacanta, cu acest ofiter special delegat pentru mine si am fost într-o piata în care a fost Hitler, cu începuturile lui. Dar cine era, cum era, nu îmi dadeam seama atunci. Asta a venit mult mai târziu.