In saptamanile de dupa declansarea invaziei rusesti a Ucrainei, marile economii din Europa au inceput sa se clatine, dar in estul continentului criza nu lovise inca si populatia se bucura de cresteri procentuale de doua cifre ale salariilor si subventii generoase din partea statului in anumite tari, scrie Reuters. Nu mai este cazul. Criza costului de trai a ajuns si in estul Europei, acolo unde oamenii au de-a face acum cu o inflatie de doua cifre, produse mai scumpe cu pana la 22% si preturi ridicate la energie.

Publicat:06.08.2022, 08:47

Pe masura ce consumul in randul populatiei scade, analistii fac prognoze tot mai sumbre in privinta PIB-ului tarilor est-europene si avertizeaza ca Europa se indreapta cu pasi repezi inspre o recesiune.

Familiile se vad nevoite sa stranga cureaua in mai multe tari. Polonezii isi iau concedii mai scurte, Cehii fac economie cand mananca la resturant si unii din ei isi cauta inca un job, iar ungurii, acolo unde doar rata anuala a inflatiei la alimente a ajuns la 22,1% in iunie, oamenii isi golesc cosurile de la supermarket si cumpara mai putine bunuri durabile, pe masura ce preturile produselor de import continua sa creasca.

„M-am dus la brutarie intr-o zi si o franzela costa 550 de forinti. Ma duc ziua urmatoare si costa 650. Pentru numele lui Dumnezeu!” a exclamat Lajos, un ungur de 73 de ani care isi facea cumparaturile intr-un magazin din orasul dunarean Esztergom.

Stand pe bicicleta sa, Lajos a spus ca cresterea masiva a preturilor i-a consumat o parte din pensia lunara si nu va putea sa mai plateasca facturile la utilitati, care se vor majora in conditiile in care guvernul a renuntat luna trecuta la preturilor plafonate pentru ceea ce autoritatile numesc familii cu un consum mai mare.

Insa, Lajos are un plan. „Pot sa ma incalzesc cu gaz, dar si cu lemne pentru ca am soba cu teracota. Asa ca impreuna cu sotia ne vom muta intr-o singura camera, incalzim soba, ne punem niste pulovere calduroase si ne uitam la televizor asa.”

Ungurii, polonezii si cehii fac economii si se pregatesc pentru o iarna grea

In toata Ungaria, cresterea vanzarilor de produse la magazin a incetinit de la 10,9% in iunie la 4,5% in mai, afectate fiind vanzarile de mobila si bunuri electronice, ceea ce sugereaza ca impactul taierilor mari de taxe si transferurile fiscale adoptate de guvernul premierului Viktor Orban inainte de alegerile din luna aprilie s-a stins.

S-au cumparat mai putine produse si in Polonia si Cehia. „Populatia a reactionat la costul de trai ridicat intr-un mod semnificativ, iar consumul a inceput sa scada”, a spus Peter Virovacz, un analist al ING din Budapesta.

Potrivit unui studiu publicat vineri de Banca Nationala a Ungariei, bancile comerciale se asteapta la o scadere a cererii pentru imprumuturi si la o inasprire a conditiilor de credit in a doua jumatate.

Scaderea cererii domestice, cresterea ratei dobanzii, investitiile reduse ale statului si cresterea costului de operare pentru companii vor impotmoli cresterea economica in Europa Centrala in a doua jumatate a anului si o vor incetini inca si mai mult in 2023.

Citigroup a spus ca economia Ungariei ar putea creste cu aproape 5% in 2022, dar ca exista riscuri de scadere cu privire la prognoza de 1% pentru anul urmator.

„Riscul unor preturi mari la energie care persista si mentin inflatia in teritoriul celor doua cifre chiar si in 2023, previziunile noastre interne actualizate pentru zona euro indica riscuri de scadere”, se arata in studiu.

Economia poloneza este de asteptat sa creasca cu 3,8% anul acesta si cu 3,2% in 2023, potrivit previziunilor autoritatilor statului.

Economia ceha intra in recesiune din ultimul trimestru al acestui an

Banca centrala a Cehiei prevede o recesiune la inceputul anului urmator, economia urmand sa intre in declin in al patrulea trimestru al anului 2022 cu 0,4% si cu 1% in primul trimestru al lui 2023.

„Scenariul nostru include o recesiune usoara – o recesiune tehnica. Avem doua trimestre la rand in declin. Asta ar fi o recesiune sanatoasa, care va permite scaderea inflatiei”, potrivit guvernatorului Ales Michl.

In timp ce este de asteptat ca in aceasta vara sa existe un boom in sectorul turismului, polonezii au inceput deja sa faca economii cand se duc in vacanta, potrivit site-ului de turism Noclegi.pl.

„Ceea ce caracterizeaza acest sezon este scurtarea calatoriilor, in medie cu o zi, si amanarea rezevarilor pana in ultimul moment”, a spus Natalia Jaworska, un expert de la Noclegi.pl.

Polonezii au inceput sa faca economii si in ceea ce priveste alimentele, iar cehii cheltuie acum mai putini bani la restaurant. Sondajul agentiei STEM din luna iunie a descoperit ca 80% din familiile din Cehia au inceput sa faca economii din cauza facturilor la energie tot mai mari.

„Nu o sa mai cumpar lucruri noi pentru copii. Le gasesti la second-hand la jumatate de pret”

Martin Hulovec, un producator de film in varsta de 43 de ani, a spus ca el nu este ingrijorat de veniturile sale acum, dar ca este mai putin optimist in legatura cu viitorul.

„Vremurile grele nu au venit inca pentru mine asa incat sa ma ocup de asta... dar vor veni”, a spus Hulovec. „Cu siguranta o sa incerc sa cheltui mai putin la energie. Nu o sa mai cumpar lucruri noi pentru copii, haine sau echipament sportiv. Poti sa le gasesti la second-hand la jumatate de pret.”

Si producatorul de film din Cehia a spus ca va da drumul la caldura mai putin iarna aceasta.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: