A fost prăpăd în nouă județe din România, din cauza ploilor. Suceava și Neamț sunt cele mai afectate. Acolo șuvoaiele au măturat totul în calea lor, au distrus drumuri, poduri și case. Pe lângă pagube, sunt și victime. Două persoane au fost luate de viitură, iar una dintre ele nu a mai scăpat. Autoritățile române au dispus ca peste o mie de oameni să fie evacuați.
Satul Broșteni din Suceava s-a aflat sub amenințarea viiturii. Șuvoaiele au curs de pe versanți, spre disperarea localnicilor, care nu au știut încotro să fugă. O mașină a fost înghițită de apele care au transformat râurile și pâraiele în torente care au inundat gospodării, drumuri și obiective de infrastructură.
Imaginile filmate cu drona, publicate de salvatorii români, arată case înconjurate de apă, curți și grădini transformate în lacuri.
În localitatea Doroteia, tot din Suceava, un pod a fost complet distrus de viituri, din cauza debitului extrem de mare și puternic al apei. Potrivit autorităților, structura nu a mai făcut față presiunii, iar bucăți din pod au fost luate de apă.
„Hai să ieșim! Unde e soția? Hai!”
În toiul nopții, această casă din Ostra a fost înconjurată de ape.
Parterul a fost inundat, după ce un pârâu a ieșit din matcă. Opt oameni, printre care și doi copii, au fost evacuați de pompieri.
„Hai că nu putem risca prea mult, că se umflă apa și nu mai putem trece.”
În județul Neamț, 700 de persoane din mai multe localități au fost evacuate din calea vâltorii. Apa a depășit în unele locuri un metru înălțime.
Aceste imagini arată consecințele inundațiilor din Poiana Largului. Apele revărsate au adus cantități uriașe de resturi lemnoase, gunoaie și deșeuri plastice, blocând albia râului și aglomerând zona de sub pod.
Iar în județul Botoșani, mai multe locuințe și străzi din Dorohoi au fost inundate. Din cauza vântului puternic, căminul unei școli și un bloc au rămas fără acoperiș. Zeci de copaci au căzut pe șosea, iar o familie cu trei copii a rămas blocată în mașină. La limită au scăpat un șofer, dar și un pieton din Calafat, Dolj, peste care era să se prăbușească acoperișul unui imobil, luat pe sus de o rafală puternică de vânt.
Mare parte din România s-a aflat sub cod portocaliu sau galben de instabilitate atmosferică.