Salome Zurabișvili cere Uniunii Europene o reacție clară și rapidă, spunând că tăcerea în fața ameninţărilor ruseşti slăbeşte încrederea în UE. Într-un dialog cu HotNews, președinta Georgiei vorbește despre pericolele propagandei digitale și despre responsabilitatea europeană.

  • Când Rusia a atacat Ucraina, în primăvara lui 2022, unele dintre cele mai rapide și masive manifestații contra agresorilor au fost în Georgia. Pentru că țările din est știu ce înseamnă regimul autocratic din Rusia, crede Salome Zurabișvili.

Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, trage un semnal de alarmă, într-un interviu pentru publicul HotNews.ro. Ea susține că Rusia testează în Est amenințări hibride pe care le va exitinde în absența unui răspuns potrivit. „România, Georgia și Moldova sunt terenuri de testare pentru o nouă strategie, care folosește manipularea alegerilor, propaganda și tehnologiile digitale pentru a destabiliza democrațiile. Interviul a fost realizat la București, înainte de congresul USR, unde Zurabişvili a fost invitată. 

Prima femeie președintă a țării, fost diplomat francez cu o carieră de peste 20 de ani, Salome Zurabişvili s-a născut la Paris în 1952 într-o familie de refugiaţi georgieni. E diplomată de carieră şi s-a format la Sciences Po, în Franţa, și la Columbia University, în SUA. După ce a fost ambasadoare a Franţei în Georgia și ministru de Externe, a preluat în 2018 funcția de prima femeie președinte a țării.

„Agresiunea militară este evidentă: știi de unde vine, știi cine e responsabil. În cazul războiului hibrid, e mult mai greu”

HotNews.ro: Doamnă președintă, este realist să credem că Putin poate încă să piardă?

Salome Zurabișvili: „Cred că deja a pierdut. În sensul că nu a atins niciunul dintre obiectivele militare pe care le avea la începutul agresiunii împotriva Ucrainei. A pierdut tot prestigiul militar. 

Putin a reușit să facă ceea ce plănuise — să cucerească Kievul, să schimbe regimul, mizând pe faptul că Zelenski va părăsi țara. Iar trei ani mai târziu, are în față o Ucraină extrem de rezistentă, o Ucraină care continuă să lupte. Nu a dovedit că este marele strateg militar care pretindea că este.

Iar costurile pentru el au fost uriașe: în resurse militare, în echipamente, în resurse umane — care contează poate mai puțin în Rusia, dar contează totuși. Așadar, nu este o victorie. Cred că și-a dat seama că a pierdut și acum își schimbă strategia.”

Cum poţi prelua un stat fără arme. Exemplul Georgiei

„– Desigur, vorbiți despre Ucraina. Dar ce puteți spune despre Georgia? Despre România? Despre Uniunea Europeană?”
„– Asta încerc să spun: că, nereușind prin strategia militară și prin agresiune directă, el se orientează acum spre o altă formă de război – strategia hibridă. Iar Georgia este terenul de testare pentru asta. România a fost un test parțial. Care, în această etapă, nu a funcționat. 

Moldova a fost, de asemenea, un fel de experiment: cum poți prelua controlul unui stat fără confruntare militară, ci prin instrumente aparent democratice – manipularea alegerilor, propagandă intensă, susținută prin canale multiple. Iar ceea ce vedem astăzi în Georgia este acest fenomen la scară largă. În alte părți a fost doar la scară redusă. 

Vedem acum propagandă, legi inspirate din Rusia, un guvern care începe să pară tot mai mult o extensie a intereselor rusești – și care, prin propriile decizii, a deviat Georgia de la parcursul european, a anunțat oprirea integrării europene și a rupt legătura cu ceea ce, încă de la independență, a fost aspirația comună a peste 80% din populație, potrivit tuturor sondajelor de opinie din această țară.”

„Mijloacele noastre de apărare nu sunt actualizate”

„– Spuneți des că libertatea este o luptă de fiecare zi. Cât din această luptă se mai poartă aici și cât e ignorat?”
„– În România, cred că v-ați luptat în timpul alegerilor și ați reușit să țineți la distanță principala amenințare — aceea de a porni pe drumul pe care Georgia pare să se prăbușească acum. Sper că lupta noastră o va opri. Dar e o luptă care continuă. Faptul că ai împiedicat o rundă electorală să aducă schimbarea politică de tipul celei din Georgia nu înseamnă că bătălia s-a încheiat. 

Pentru că vedem, și vedem peste tot în Europa, această mașină de propagandă, care este ceva ce Rusia stăpânește mai bine decât intervenția militară. Propaganda a fost întotdeauna instrumentul preferat. Pentru Putin, este un domeniu în care excelează pentru că vine din KGB — iar după cum se spune, „nu există foști oameni din KGB”. Înțelege perfect acest joc. 

Este o strategie care n-o costă nimic pe Rusia în mod direct, nu atrage sancțiuni, pentru că este indirectă, hibridă și poate fi derulată prin tot felul de tehnologii noi. Ați văzut ce rol au avut rețelele sociale, TikTok-ul. Este foarte greu de dovedit. Agresiunea militară este evidentă: știi de unde vine, știi cine e responsabil. În cazul războiului hibrid, e mult mai greu de identificat și de denunțat.

Am avut această problemă și în Georgia, după alegeri, când a trebuit să declar că alegerile au fost fraudate și că Parlamentul rezultat nu este legitim. Dar imediat lumea a început să întrebe: „Unde sunt dovezile?” 

Iar în astfel de situații, dovezile nu apar imediat, ci se dezvăluie zi după zi. Iar dacă nu ești în ramura executivă — cum e cazul președintelui în Georgia — nu ai nici măcar mijloacele să soliciți serviciilor de informații acele dovezi care, probabil, există deja. 

Este ceva la care trebuie să ne gândim și când analizăm alegerile din alte țări. Cum prevenim așa ceva? Cum le monitorizăm? În mod clar, mijloacele noastre de apărare nu sunt actualizate. Nu avem mecanisme serioase de prevenție și nici de observare. 

Misiunile de observare clasice ale alegerilor nu se potrivesc cu provocările de astăzi. Ele nu au instrumentele necesare să urmărească ceea ce trebuie observat. Cum poate cineva observa manipularea prin TikTok? Sau, în cazul Georgiei, ce făceau cele 3.000 de call‑centere înainte și în timpul alegerilor? Sunt doar exemple, dar arată dimensiunea problemei. Și aș spune că e o luptă comună pentru noi toți.”

„Nicuşor Dan înţelege foarte bine ameninţarea rusească”

„– Denunțați clar aceste pericole, dar în discuțiile de aici — sau din ce știți — ați observat mesaje publice ferme din partea liderilor români despre amenințările rusești? Cum reacționează, de exemplu, președintele României?”
„– Cred că președintele României este foarte nou în funcție. Din discuțiile pe care le-am avut ieri (joi, 19 iunie, n.r.), a arătat că înţelege foarte bine această amenințare și provocare. Sunt sigură că următoarele zile din mandatul său vor arăta că a înțeles ce este în joc. 

Ce mă îngrijorează mai mult este că, deși unele state ale Uniunii Europene — România fiind printre ele — înțeleg mai bine decât altele natura pericolelor actuale, instituțiile europene nu par să reacționeze la fel de eficient sau de rapid cum ar trebui. Cred că țări precum România, Polonia, statele baltice, dar și Triunghiul Weimar (Franţa, Germania, Polonia, n.r.), reacționează mai rapid decât instituțiile UE. Dar provocarea este adresată Europei, ca instituție. Și cred că țări ca România vor avea un rol activ în a semnala aceste amenințări, în a le împărtăși cu ceilalți, pentru ca UE să reacționeze coerent și unitar.”

„Rusia testează terenul. Trebuie să gândim împreună răspunsul”

„– Așteptăm o reacție europeană când Rusia ocupă teritoriu georgian și invadează minţile românilor. Cât din aceste atacuri vin din afară și cât reprezintă, de fapt, o prăbușire din interior, când oameni din jurul puterii repetă agenda Moscovei?”
„– Despre ce prăbușire din interior vorbiți?”

„– Când cei din jurul puterii reiau mesajele Moscovei, nu e asta o formă de colaps intern?”
„– Nu știu dacă e vorba despre un colaps. Cred că Rusia e obișnuită să împingă limitele și să nu întâlnească reacții ferme. Așa că testează constant terenul — mai ales acum, când nu a reușit ce și-a propus în Ucraina, pe plan militar. De aceea spun: trebuie să ne adunăm informațiile, experiențele și să gândim împreună răspunsul democrațiilor, al Europei ca întreg, la această nouă provocare majoră: o Rusie care profită de vulnerabilitățile democrațiilor și de unele partide politice care împărtășesc, poate fără să realizeze, „non-valori” comune cu Rusia. 

E nevoie de mai multă comunicare directă și conștientizare publică. Trebuie să existe o contra-propagandă care să răspundă propagandei rusești.”

Credibilitatea UE, sub semnul întrebării

„– Cereți o reacție mai fermă din partea Uniunii Europene. Când oamenii ies în stradă pentru Europa, dar liderii aleși îi ignoră – cum s-a întâmplat în România în 2017 sau cum se întâmplă acum la Tbilisi – ce ar trebui să facă UE?”
„– Cred că primul pas pe care ar trebui să-l facă UE este să spună adevărul, să judece evenimentele, nu să tacă. Uneori, UE evită să-și exprime poziția pentru că nu știe ce politică să adopte după aceea. Dar o parte din politică este chiar aceasta: să nu taci, să spui clar ce se întâmplă, chiar dacă nu ai imediat instrumentele de reacție. 

Uneori nu poți reacționa direct, dar să spui adevărul este deja un prim pas. Apoi, trebuie analizate și dezvoltate instrumentele necesare. Sunt sigură că UE are mai multe instrumente decât își închipuie. Pentru că, la urma urmei, UE este o putere imensă — economică, politică și, sperăm, în viitor și militară. 

Ar fi absurd să credem că UE nu poate face nimic în fața unei țări mici, precum Georgia, candidat la aderare, care brusc afirmă că nu mai dorește integrarea europeană, pentru că niște lideri decid asta împotriva voinței majorității populației. Dacă UE nu poate sprijini poporul într-o astfel de situație, atunci se pune sub semnul întrebării credibilitatea politicii externe europene și a viitoarei sale politici de apărare. Uniunea poate face mai mult, prin instrumentele pe care deja le are. A investit enorm în ambele noastre țări — măcar să își apere această investiție.”

„Toată lumea îşi ţine respiraţia, dar nu e timpul acesta acum”

„– Credeți așadar într-o Uniune Europeană mai militarizată?”
„-Da. Am crezut asta dintotdeauna — și în viața mea anterioară, ca diplomat francez și european. Am considerat că o putere reală este completă doar dacă are și instrumente militare. Asta vedem că se întâmplă azi. Dar în același timp, să nu uităm: chiar dacă Europa își dezvoltă forța militară — ceea ce e normal pentru o mare putere — trebuie să țină cont că geopolitica se schimbă, iar Rusia a trecut la instrumente non-militare. 

Cred că parte din această nouă putere europeană ar trebui să fie capacitatea de a răspunde la strategia non-militară a Rusiei. Nu trebuie să ne concentrăm doar pe bătăliile de ieri. Putere militară, da — dar alături de ea: cum răspunzi la atacuri cibernetice? La manipularea alegerilor? La propagandă prin noile tehnologii și, deja, prin inteligență artificială? Acestea sunt întrebările reale de astăzi. Aici trebuie să se vadă forța Europei.”

„– Având în vedere afirmațiile recente ale lui Trump și riscul unui nou conflict care să-i capteze atenția în Orientul Mijlociu, ar trebui Europa de Est să mai spere sau doar să-și țină respirația?”

„– Cred că toată lumea — nu doar Europa de Est — își ține respirația. Vedem crize uriașe în lume. Dar asta nu înseamnă că trebuie să ne oprim. Nu e timp pentru a sta pe loc și a ne ține respirația.”