Eșecul negocierilor dintre SUA și Rusia din Alaska ilustrează o neînțelegere generalizată a factorilor care determină politica externă a Moscovei, scrie profesorul suedez de științe politice Andreas Umland, într-un text publicat astăzi de HotNews.
Recenta întâlnire la nivel înalt dintre Donald Trump și Vladimir Putin de la Anchorage a fost la fel de jenantă ca și ultima lor întâlnire oficială de la Helsinki, din 2018. Dacă atunci conferința de presă comună s-a încheiat cu un dezastru, de data aceasta problema a început încă de la sosirea celor doi președinți: covor roșu pentru Putin, soldați americani îngenuncheați în fața avionului guvernamental rus, Trump aplaudând liderul de la Kremlin, o plimbare comună în limuzina prezidențială americană și așa mai departe.
Rusia încercă să distrugă state post-sovietice, bombardează clădiri civile în Ucraina, deportează mii de copii și torturează prizonieri de război la scară largă. Cu toate acestea, SUA îl curtează pe Putin ca pe un mare om de stat. Faptul că un propagator al războiului, un președinte responsabil pentru crime în masă și pentru violarea drepturilor omului precum Putin este primit într-o manieră atât de supusă de către președintele SUA este un scandal în politica mondială și i-a șocat pe ucraineni. Este un comportament ce trădează valorile fundamentale pe care le apără Occidentul.
O posibilă problemă internă pentru Trump
Repercusiunile politice finale ale scandalosului summit rămân de văzut. Imaginile bizare de la Anchorage ar putea deveni o problemă internă pentru Trump. Prin apropierea sa demonstrativă de Putin, președintele american s-a transformat și el într-un ostatic al Kremlinului. Ar putea deveni o problemă serioasă pentru Trump dacă Putin nu va da acum, cel puțin parțial, înapoi în privința Ucrainei. Tensiunea dintre laudele lui Trump la adresa abilităților sale de negociator și realitatea sumbră a războiului continua să existe și înainte de summitul din Alaska. Dacă jurnaliștii, politicienii și alți lideri de opinie americani vor deveni din ce în ce mai nemulțumiți de comportamentul lui Trump, acest lucru putea fi în avantajul Ucrainei.
Președintele american pare a spera că prin actul său demonstrativ de a-l flata pe Putin va cuceri favorurile lui Putin. În spatele acestei erori de apreciere se află nu numai naivitatea generală a lui Trump și a anturajului său în ceea ce privește afacerile mondiale. Mai importantă pare să fie o neînțelegere fundamentală a motivelor războiului din partea Casei Albe.
Narațiunea potrivit căreia Occidentul este vinovat pentru agresivitatea Moscovei din cauza extinderii NATO spre est sau a lipsei de respect a Occidentului față de Rusia este larg răspândită nu numai în Europa, ci și în SUA. Trump și anturajul său cred aparent că, comportându-se prietenos față de Putin, pot neutraliza motivul declarat public de Rusia pentru atacarea Ucrainei. Dacă nu mai există ostilitate între SUA și Rusia, de ce să continue războiul?
Origini în tradiția imperială rusească
Cu toate acestea, agresiunea Rusiei nu este o reacție la comportamentul Occidentului, ci are cauze istorice, ideologice, culturale și politice naționale. Expansiunea militară a Moscovei are rădăcini în tradițiile imperiale rusești, în mecanismele de legitimitate politică internă, în ambițiile geostrategice și în pretențiile iredentiste asupra fostelor teritorii ale Imperiului Țarist și ale Uniunii Sovietice. Indiferent de acțiunile și reacțiile Occidentului, Putin dorește să-și extindă și să-și consolideze puterea sa și pe cea a Rusiei. El și majoritatea rușilor de astăzi doresc mai presus de toate să readucă Ucraina sub controlul Moscovei – de preferință fără folosirea armelor și prin negocieri. Dacă este necesar, însă, conducerea și populația Rusiei sunt pregătite să recurgă la forța militară brutală și la teroarea în masă, așa cum se dovedește săptămână după săptămână.
Pentru Trump, pe de altă parte, războiul din Ucraina este doar o problemă enervantă de care vrea să scape. În timpul campaniei electorale el s-a blocat singur într-un impas când a anunțat pompos că va pune capăt acestui război în 24 de ore. Iată, după câteva luni bune el se află în aceeași situație ca mai înainte, fără rezultate tangibile.
Între timp, presiunea internă asupra lui crește. În ciuda propagandei intense pro-ruse și anti-ucrainene din partea mass-media ultra-conservatoare din SUA, popularitatea Ucrainei rămâne ridicată în rândul americanilor obișnuiți. Sondajele arată chiar că sprijinul pentru Ucraina și livrările de arme americane către Kiev a crescut recent în rândul alegătorilor republicani. Acest lucru înseamnă că direcția viitoare a politicii SUA față de Rusia nu este bătută în cuie și că este posibilă o revenire la ajutorul activ al Americii pentru Ucraina.
În perioada de interregnum până la o posibilă normalizare la Washington, poziția Europei va fi decisivă. Rolurile s-au inversat: Europa era cea care obișnuia să facă presiuni pentru concesii față de Moscova; acum, Statele Unite, odată pro-ucrainene, sunt mai înclinate să se alieze cu Rusia. Sprijinul militar trebuie să vină a cum în primul rând din Europa. Dacă și europenii ar schimba cursul, nu numai ucrainenii ar avea de pierdut.
Dacă Ucraina cade, există riscul revenirii la haosul global care domnea înainte de 1945
În Ucraina sunt acum în joc principiile fundamentale ale relațiilor internaționale din 1945. Prin războiul deschis terorist pe care îl duce Moscova din 2022 nu numai că calcă în picioare drepturile omului la scară largă. Din 2014, prin anexările pe care le-a făcut până acum în Ucraina, Rusia subminează fundamentele ordinii bazate pe norme – integritatea teritorială și suveranitatea națională a statelor. Ca republică sovietică, Ucraina a fost cofondatoare a ONU în 1945. De la obținerea independenței în 1991, a ratificat Tratatul de neproliferare nucleară și a devenit participantă la OSCE și membră a Consiliului Europei. Dacă această țară este acum dezmembrată și jefuită de independența sa, ceva similar s-ar putea întâmpla și altor state membre ale ONU. Dacă Ucraina cade, există riscul revenirii la haosul global care domnea înainte de 1945.
Mijloacele de a preveni acest lucru sunt bine cunoscute: sancțiuni împotriva Rusiei și sprijin militar și financiar pentru Ucraina. Cu toate acestea, și după mai bine de 11 ani de război, aceste instrumente sunt utilizate în mod inconsecvent. De exemplu, aproximativ 300 de miliarde de dolari din fondurile statului rus rămân înghețate în Europa, dar doar dobânzile la aceste fonduri au fost utilizate pentru a sprijini Ucraina. În flota fantomă a Rusiei se află încă zeci de petroliere care nu sunt sancționate sau sunt sancționate doar parțial. Există, de asemenea, numeroase alte lacune care permit eludarea sancțiunilor, iar rachetele, dronele și alte echipamente militare rusești conțin încă o mare parte din tehnologia occidentală.
Cele mai bune arme ale Occidentului stau nefolosite
Mai presus de toate, cantitatea și calitatea sprijinului militar occidental rămân insuficiente. Armele care ajung în Ucraina sunt prea puține și prea vechi. Cea mai importantă sarcină a unei mari părți a industriei de armament occidentale și, în special, europene este de a permite protejarea statelor NATO și UE și a aliaților acestora împotriva Rusiei. Și, începând din 2022, echipamentele produse ar putea fi utilizate în Ucraina pentru a slăbi potențialul inamic. Cu toate acestea, cele mai bune arme ale Occidentului stau nefolosite în baze, depozite și hangare, în loc să-și îndeplinească scopul în Donbas, în jurul Harkovului sau în Crimeea.
Numai presiunea externă și internă va obliga Moscova să se angajeze în negocieri serioase. Nici gesturile de prietenie ale lui Trump, nici eforturile diplomatice ale Europei, nici încercările de mediere ale țărilor terțe nu vor avea succes de sine stătător. Din 2014, Kremlinul participă cu plăcere la discuții de pace la diferite niveluri. Dar acestea sunt în mare parte doar negocieri de fațadă pentru a câștiga timp și a semăna confuzie și discordie în rândul adversarilor săi. Uneori, cum este cazul în prezent în comunicarea cu SUA, negocierile oferă chiar ocazia de a obține avantaje care altfel ar trebui obținute prin mijloace militare. Nimic din toate acestea nu va diminua însă apetitul Rusiei pentru expansiune.