În timp ce liderii celor două țări, Vladimir Putin și Volodimir Zelenski, se invită reciproc la discuții pentru încetare focului, pe linia frontului armata ucraineană anticipează următoarea mișcare a trupelor ruse, scrie hotnews.ro
Forțele Moscovei din apropierea orașului Pokrovsk încearcă să-și asigure noi poziții și să extindă granițele „zonei gri”, potrivit Corpului 7 de Intervenție Rapidă al Forțelor Aeropurtate din Ucraina, relatează The Kyiv Independent.
Oficialii militari ucraineni au declarat că Rusia a desfășurat recent pușcași marini experimentați în zona Pokrovsk. În ultimele săptămâni, forțele ruse și-au schimbat tactica, trimițând grupuri mici să se infiltreze adânc în oraș, evitând în același timp ciocnirile directe cu trupele ucrainene.
Corpului 7 de Intervenție Rapidă al Forțelor Aeropurtate a declarat că obiectivul principal al Rusiei în Pokrovsk este să se apropie de pozițiile ucrainene de drone și mortiere, să disperseze forțele de apărare și să consolideze noi poziții, extinzând în același timp „zona gri”.
Pe flancuri, trupele ruse au intensificat atacurile folosind vehicule blindate și motorizate, în încercarea de a întrerupe rutele de aprovizionare și de a încercui zona Pokrovsk.
În același timp, forțele Moscovei au redus atacurile aeriene asupra pozițiilor de pe linia frontului, intensificând în schimb atacurile asupra infrastructurii civile.
Potrivit oficialilor ucraineni, aproape toate locuințele din Pokrovsk au fost avariate până în luna august. În ciuda presiunii, forțele ucrainene mențin controlul deplin asupra pozițiilor defensive, susține armata Kievului.
Forțele aeropurtate ucrainene au anunțat, de asemenea, că Rusia intenționează să concentreze trupe și echipamente în Donețk pentru ceea ce numește un „avans decisiv”, cu scopul de a cuceri zona Pokrovsk-Kramatorsk-Sloviansk.
În ultimele luni, Rusia a intensificat ofensivele terestre în estul Ucrainei, unele dintre cele mai intense lupte concentrându-se în zona Pokrovsk.
În ciuda eforturilor Moscovei de a cuceri mai mult teritoriu, ritmul avansului Rusiei a încetinit cu 18% luna trecută, potrivit grupului de monitorizare DeepState.
În plus, forțele ucrainene au respins trupele ruse și au eliberat mai multe lolcalități din regiunea Donețk, inclusiv satul Novomykhailivka.
În ziua precedentă au avut loc 184 de ciocniri armate pe linia frontului, potrivit armatei ucrainene. Majoritatea au avut loc în direcția Pokrovsk, unde forțele ruse încearcă să avanseze, conform RBC-Ucraina.