S-a redeschis una dintre principalele atracții urbane din orașul München, Germania. După o pauză de două luni, doritorii pot face din nou surfing în centrul orașului. A fost posibil după ce localnicii au semnat o petiție prin care au cerut acest lucru, iar autoritățile se pare că nu au avut de ales.

Orașul german München, cunoscut pentru petrecerile de la Oktoberfest, a redeschis oficial unul dintre cele mai îndrăgite actracții turistice. Valul staționar din Parcul Englez și-a reluat din nou activitatea.

Surferii au revenit la locul preferat pentru a executa trucuri pe valurile formate de curenții puternici din albia râului, în apropierea unui pod.

„ De fapt, nu ne-am gândit la asta, deoarece mereu era închis.”

Zona fusese închisă în aprilie, după ce o femeie s-a înecat în timpul unei sesiuni de surfing nocturn. În urma unei evaluări de siguranță și a unei petiții susținute de comunitate, autoritățile germane au decis să permită redeschiderea și să mențină valul deschis, însă cu noi reguli de acces.