Nu sunt victime în rândul cetățenilor moldoveni în statele monitorizate din Orientul Mijlociu, anunță într-un comunicat cei de la ministerul de externe de la Chișinău. Aceștia asigură că angajații ambasadelor din regiune mențin contact direct cu cetățenii noștri. În prezent, nu există solicitări de evacuare din Israel sau Iran. 

Statul Israel

Situația de securitate rămâne fără schimbări față de actualizarea precedentă. Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să respecte în continuare instrucțiunile autorităților israeliene și să urmărească comunicările oficiale privind măsurile de securitate. Nu au fost înregistrate solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Statul Israel.

Emiratele Arabe Unite

Autoritățile locale mențin funcționale serviciile publice esențiale, iar zborurile din principalele aeroporturi continuă să fie operate în regim limitat. Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi continuă să acorde sprijin consular cetățenilor moldoveni afectați de perturbările transportului aerian și menține contact permanent cu autoritățile locale și operatorii aerieni pentru identificarea opțiunilor de revenire în țară.

Statul Qatar

Situația rămâne în mare parte neschimbată. Spațiul aerian al statului Qatar a fost parțial redeschis astăzi, însă operațiunile aeriene continuă să fie limitate.
Ambasada Republicii Moldova la Doha continuă să gestioneze solicitările de informații și de sprijin consular din partea cetățenilor moldoveni aflați în statul Qatar și monitorizează opțiunile disponibile de tranzit sau plecare din regiune.

Republica Turcia / Republica Libaneză

Ambasada Republicii Moldova la Ankara monitorizează în continuare situația cetățenilor moldoveni aflați în Liban și analizează eventualele opțiuni de tranzit pentru persoanele care au solicitat sprijin pentru repatriere.

Republica Azerbaidjan (acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran)

Republica Azerbaidjan rămâne un punct important de tranzit regional pentru cetățenii străini care părăsesc Iranul. Frontiera terestră Azerbaidjan–Iran rămâne închisă pentru traficul obișnuit de pasageri, iar ieșirile în regim de urgență sunt posibile doar prin coordonare instituțională prealabilă.

Cetățenii Republicii Moldova care s-ar putea afla în Iran sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova la Baku pentru coordonarea eventualelor opțiuni de tranzit sau evacuare. Potrivit informațiilor disponibile, nu există solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Iran.

În acest context, Ministerul Afacerilor Externe vine cu recomandări pentru cetățenii moldoveni aflați în regiune:

– să evite deplasările neesențiale;
– să respecte strict instrucțiunile autorităților locale;
– să verifice permanent statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni;
– să păstreze legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova;
– să se informeze exclusiv din surse oficiale.

Date de contact ale misiunilor diplomatice

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel
Tel.: +972 52 278 7326
Tel.: +972 52 778 9772
E-mail: tel-aviv@mfa.gov.md 

Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite
Tel.: +971 50 916 0778
E-mail: abudhabi@mfa.gov.md 

Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar
Tel.: +974 3377 3417
E-mail: doha@mfa.gov.md 

Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia
Tel.: +90 541 687 21 04
E-mail: ankara@mfa.gov.md 

Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan
Tel.: +994 50 228 51 35
E-mail: baku@mfa.gov.md 

Citeste si : Zeci de moldoveni blocați în Orientul Mijlociu așteaptă evacuarea, în timp ce alții se adăpostesc în locuințe și buncăre improvizate: „Ne tremură tot corpul, nu știm unde cade această rachetă” - VIDEO

Statele Unite și Israelul au lansat un atac coordonat asupra Iranului, sâmbăta trecută. Atacul a urmat avertismentelor repetate ale SUA și Israelului că vor lovi din nou dacă Iranul va continua programele sale nucleare și balistice. Pe întreg teritoriul Statului Israel a fost instituită starea de urgență imediată. 

Citeste si : Imagini din Tel Aviv în care se aud sirenele de alarmă, iar oamenii fug în adăposturi - VIDEO

La rândul lui, Iranul a ripostat, lansând rachete și drone, nu doar asupra Israelului, dar și asupra mai multor regiuni din Golful Persic. Tensiunile din Orientul Mijlociu durează deja de o săptămână și afectează sever economia mondială prin șocuri petroliere, blocarea rutelor comerciale prin Strâmtoarea Hormuz și explozia costurilor de transport și asigurare. Aceasta generează inflație globală, riscuri de recesiune, creșterea prețurilor la combustibili și perturbări masive ale lanțurilor de aprovizionare. 

Citeste si : Războiul din Orientul Mijlociu începe să coste scump întreaga lume: petrolul se scumpește după blocarea Strâmtorii Ormuz, transportul maritim este afectat, iar economiștii avertizează asupra unei posibile creșteri a inflației - VIDEO

În Republica Moldova, la fel, s-au înregistrat scumpiri semnificative la pompă, în toată această săptămână. Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în weekend benzina a ajuns la prețul de 24,54 lei pentru un litru, iar motorina la 22,87 lei pentru un litru.

A fost instituită și stare de alertă în sectorul energetic pentru 60 de zile, în contextul războiului din Orientul Mijlociu. În acest sens, autoritățile vorbesc despre limitarea vânzării în orele de vârf a energiei electrice către alte entități decât cele care asigură consumul intern, și de asemenea limitarea exportului de produse petroliere. Responsabilii îndeamnă populația să nu formeze cozi la benzinării.