Cu doar trei zile înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale din Polonia, care are loc duminică, 1 iunie, lupta pentru scaunul de președinte al Poloniei este extrem de strânsă, arată datele unui sondaj de opinie publicat de portalul de știri Onet, scrie hotnews.ro.

Potrivit cercetării, candidatul pro-european Rafał Trzaskowski, actualul primar al Varșoviei, ar fi votat de 47,7% dintre alegători, în timp ce candidatul conservator PiS (Partidul Lege și Justiție), Karol Nawrocki, se bucură de un sprijin de 46%. Primul a fost susținut recent la un miting de președintele Nicușor Dan, în timp ce Nawrocki a fost și el susținut la un alt miting de George Simion.

Studiul IBRiS comandat de Onet a fost realizat în perioada 26-28 mai 2025, utilizând metoda telefonică a interviurilor standardizate cu chestionare asistate de calculator (CATI) pe un eșantion de cercetare de 1.090 de polonezi adulți. Marja de eroare este de +-3%.

Practic diferența dintre candidați este de doar 1,7 puncte procentuale.

În același timp, 6.3% dintre respondenți au răspuns Nu știu.