Donald Trump a afirmat miercuri că o acţiune militară contra Iranului este „absolut posibilă" şi mai este încă „foarte puţin timp" pentru a se ajunge la un acord asupra problemei nucleare, informează joi AFP, potrivit stirileprotv.ro.

„Dacă trebuie să recurgem la forţă, vom recurge la forţă", a declarat preşedintele american în faţa jurnaliştilor. "Israelul va fi desigur foarte implicat în aceasta, el va fi liderul", a adăugat Trump la Casa Albă.

Această ameninţare intervine cu câteva zile înainte de discuţiile ce urmează să aibă loc sâmbătă în sultanatul Oman şi la care vor participa emisarul american pentru Orientul Mijlociu, Steva Witkoff, precum şi ministrul iranian al afacerilor externe Abbas Araghchi.

Ţările occidentale, cu SUA în frunte, suspectează de decenii Teheranul că vrea să se doteze cu arme nucleare. Iranul respinge aceste acuzaţii şi afirmă că activităţile sale nucleare se limitează la scopuri civile.

În martie, Donald Trump a adresat o scrisoare Iranului în care îl îndemna la negocieri directe asupra programului său nuclear, pentru a înlocui precedentul acord internaţional, devenit inutil după ce Washingtonul se retrăsese din el în 2018.

Însă Trump a ameninţat de asemenea că va bombarda Iranul în cazul în care diplomaţia va eşua şi a impus sancţiuni suplimentare la adresa sectorului petrolier iranian.

În timpul primului său mandat, Donald Trump a retras SUA din acordul asupra programului nuclear, acord ce oferea Iranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale în schimbul unei limitări drastice a programului său nuclear, aflat sub controlul Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică (AIEA).

Alături de premierul israelian Benjamin Netanyahu, susţinător al unei linii foarte dure, preşedintele american a generat o surpriză anunţând luni că Washingtonul poartă discuţii "directe" cu Teheranul, în condiţiile în care cele două ţări nu mai au relaţii diplomatice de 45 de ani.

După acest anunţ, Benjamin Netanyahu a apreciat drept „inevitabilă" opţiunea militară contra Iranului dacă aceste discuţii vor trena.

La rândul său, Iranul s-a declarat gata să discute, însă a respins un dialog secret sub ameninţare şi presiune.