Şeful diplomaţiei americane Marco Rubio a anunţat noile măsuri miercurim după ce Beijingul a criticat suspendarea de către Washington a procesării vizelor pentru studenţi, potrivit AFP, citată de News.ro, conform hotnews.ro.

Guvernul american „va revoca în mod activ vizele pentru studenţii chinezi, în special pentru cei care au legături cu Partidul Comunist Chinez sau care studiază în domenii sensibile”, a declarat Marco Rubio într-un comunicat.

„Vom revizui, de asemenea, criteriile pentru a consolida examinarea tuturor cererilor viitoare de viză din China şi Hong Kong”, a mai spus el.

Anunţul lui Marco Rubio vine după ce China a făcut apel la SUA „să garanteze în mod concret drepturile şi interesele legitime ale studenţilor internaţionali, inclusiv pe ale studenţilor chinezi”.

Peste 277.000 de chinezi au fost înscrişi în universităţile americane pentru perioada 2023-2024, fiind depăşiţi – pentru prima dată în ultimii ani – doar de studenţii indieni, potrivit unui raport aprobat de Departamentul de Stat.

De la revenirea sa la Casa Albă, în ianuarie, preşedintele Donald Trump a demarat o amplă campanie împotriva universităţilor, pe care le acuză că propagă o ideologie „woke”, criticându-le în special pentru politicile lor de promovare a diversităţii şi pentru că au permis proliferarea manifestaţiilor împotriva războiului din Gaza, pe care le asociază cu antisemitismul.

Administraţia Trump a ordonat marți suspendarea acordării vizelor pentru studenţii străini, ale căror reţele de socializare doreşte să le controleze, intensificându-şi ofensiva în special împotriva Harvard.