Ploi torențiale de o intensitate excepțională au lovit duminică sud-estul Franței, iar în Catalonia, Spania, cel puțin o persoană a murit, scrie digi24.ro

La Marsilia, duminică după-amiază drumurile semănau mai degrabă cu niște căi navigabile. Mai multe evenimente sportive au fost amânate din cauza vremii. Inclusiv meciul de fotbal dintre Olympique Marseille și Paris Saint-Germain a fost reprogramat prin decizia prefectului. Traficul feroviar a fost, de asemenea, perturbat.

Ploile torenţiale au dus la moartea a cel puţin unei persoane şi au perturbat transportul terestru şi aerian duminică în Catalonia, în nord-estul Spaniei, au raportat autorităţile locale, potrivit AFP.

Pompierii au declarat că au găsit un cadavru într-un râu din Sant Pere de Riudebitlles, lângă Barcelona, în timp ce căutau două persoane a căror maşină ar fi fost luată de ape.

„Autorităţile încearcă să afle dacă este vorba despre una dintre persoanele implicate în ancheta în curs sau dacă este victima unui incident fără legătură cu aceasta”, au precizat pompierii pe X.

Pompierii au intervenit, de asemenea, pentru a salva 27 de persoane care erau blocate în funicularul celebrei mănăstiri Montserrat, la nord-vest de Barcelona, în urma unei alunecări de teren, potrivit autorităţilor regionale de protecţie civilă.

Zeci de zboruri cu destinaţia şi plecarea de la aeroportul din Barcelona, al doilea din Spania, au fost întârziate sau anulate din cauza ploilor torenţiale. Traficul feroviar local a fost suspendat temporar pe anumite linii din cauza alunecărilor de teren şi a căderilor de copaci.