Liderii populiști care și-au manifestat simpatia pentru Donald Trump nu se bucură de niciun tratament preferențial din partea administrației americane. Ceea ce ar putea sfârși prin a-i deruta pe susținători acestora, scriu politologii maghiari Peter Kreko și Ferenc Németh într-un articol din Le Monde, preluat de Rador Radio România, potrivit hotnews.ro.
De patru luni, spectrul președinției Trump 2.0 planează asupra Europei. Mulți lideri, vrăjiți de primul mandat al lui Donald Trump, au fost pesimiști în privința revenirii sale la Casa Albă și a consecințelor pe care le-ar avea pentru instituțiile multilaterale, precum Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), și pentru soarta Ucrainei.
Alți lideri însă, în special din Europa Centrală și Balcani, au fost mai optimiști. Viktor Orban (Ungaria), Aleksandar Vučić (Serbia) și Milorad Dodik (Republica Bosnia) păreau să aibă un avantaj datorită relațiilor și afinităților ideologice cu noul președinte.
Ei au prezis o epocă de aur pentru relațiile bilaterale și au discutat deschis despre cum o Casă Albă condusă de Trump ar ajuta țările lor să redevină mărețe.
Orban, Vucic, Dodik și alții au presupus, în ciuda promisiunilor repetate ale lui Trump din campanie privind tarifele și comerțul, că țările lor vor fi scutite sau vor primi tratament preferențial datorită susținerii politicilor lui Trump. Și iată, acum ei se trezesc ca victime ale unei noi abordări comerciale și imperialiste din partea Washingtonului, în care țările mari și influente sunt luate în serios, în timp ce altele devin cantitate neglijabilă.
Fără clemență
2 aprilie, „Ziua Eliberării”, nu a arătat nicio milă față de aliații lui Trump. Serbiei i s-au impus tarife de 37% la exporturi, cele mai mari din regiune; Bosnia și Herțegovina a fost pedepsită cu o taxă vamală de 35%; iar Ungaria, al cărei lider este considerat pe scară largă apropiat de noul președinte, riscă să fie supusă unei taxe de 20% pe exporturi din cauza apartenenței sale la Uniunea Europeană și a relațiilor sale economice cu China și Rusia.
Nimic nu a contrazis politic această indiferență. Secretarul de stat american Marco Rubio a condamnat rapid și fără echivoc semnarea de către Milorad Dodik a legilor separatiste care subminează ordinea constituțională a Bosniei și Herțegovinei și a avertizat actorii locali și regionali, inclusiv Ungaria și Croația, să nu încerce să submineze Acordurile de pace de la Dayton [încheiate în 1995 în SUA, sub patronajul administrației Clinton, între președintele bosniac Alija Izetbegovic, președintele croat Franjo Tudjman și președintele sârb Slobodan Milošević].
Liderul de la Belgrad Aleksandar Vucic, care sperase la o schimbare de direcție în favoarea sa sub administrația Trump în problema Kosovo, precum și în ce privește ridicarea sancțiunilor împotriva companiei petroliere locale, NIS, a rămas și el doar cu speranța. Este semnificativ faptul că Richard Grenell, trimisul Casei Albe pentru misiuni speciale și un susținător ferm al lui Vucic, nu s-a manifestat public în favoarea sa pe fondul protestelor masive din stradă împotriva președinției sale.
Pentru Ungaria, al cărei prim-ministru și guvern au susținut revenirea lui Trump, primele zile ale mandatului celui de-al 47-lea președinte american au fost deosebit de dificile. Orban a prezis o „epocă de aur fantastică și grandioasă” în relațiile dintre SUA și Ungaria, datorită relației sale cu președintele, și a vorbit despre un impact pozitiv asupra „portofelelor maghiare”.
Probabil că nu se aștepta să-i fie impuse tarife atât de severe și nici ca sancțiunile americane să fie menținute împotriva membrilor guvernului său – inclusiv a șefului său de cabinet, Antal Rogan, care supraveghează serviciile de informații ale țării – sau ca republicanii să denunțe public politicile economice ale Ungariei față de China și Rusia.
Toți cei trei lideri își mențin speranța că natura tranzacțională a administrației Trump este temporară și că relațiile bilaterale se vor îmbunătăți în cele din urmă. Probabil acest lucru explică de ce continuă să imite politicile SUA, precum „mustrările” aduse societății civile și organizațiilor non-guvernamentale care au beneficiat de granturi USAID (Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională), cu aluzii la Departamentul pentru Eficacitatea Guvernului (DOGE) al SUA al lui Elon Musk. În mod similar, sub pretextul reducerii cheltuielilor publice, apărării suveranității și a combaterii forțelor „woke”, fiecare a implementat inițiative care semnalează apropierea ideologică de aliatul transatlantic și îi reduc la tăcere pe detractorii de pe plan intern.
Obstacole jenante
Cu toate acestea, obstacole semnificative, dacă nu chiar jenante, se profilează la orizont. Cheltuielile sub medie ale Ungariei pentru apărare și contribuțiile la NATO continuă să reprezinte o provocare, lucru pe care președintele SUA îl va sublinia probabil înainte de summitul anual al membrilor NATO de la Haga, Olanda, de la sfârșitul lunii iunie.
Se așteaptă ca prezența tot mai mare a Chinei și Rusiei, atât în Ungaria, cât și în Serbia, să fie un punct de conflict cu Casa Albă.
Dependența de energia rusească va continua să atragă critici, în timp ce oficialii guvernului american au semnalat deja ambelor țări că China reprezintă o provocare strategică – lucru pe care fiul cel mare al președintelui, Donald Trump Jr., l-a reiterat în timpul vizitelor sale recente la Budapesta și Belgrad.
Aceste apeluri subtile de a se disocia de puterea orientală și de a favoriza implicarea economică a SUA vor avea probabil un efect dacă linia de conduită nu se schimbă.