Pentru al 18-lea weekend consecutiv, pe strazile din Hong Kong au avut loc noi demonstratii violente. Politia a tras cu gaze lacrimogene in manifestantii care au sfidat interdictia de a protesta, purtand masti.

Incidentele au culminat cu momentul in care un taximetrist a intrat cu masina in multime.

Paula Hancocks, corespondent CNN: “Asa arata o seara de duminica in Hong Kong. Peisajul a devenit deja unul obisnuit. Puteti vedea din nou cum fortele de ordine incearca sa opreasca protestul cu gaze lacrimogene. Asta se intampla in cartierul Mong Kok, o zona care de departe a fost cea mai afectata in ultima perioada. Aceasta statie de metrou a fost complet distrusa, foarte multe iesiri au fost blocate din cauza a numeroase bucati de cioburi, in interior au izbucnit incendii si dupa cum puteti vedea s-au declansat aspersoarele.”

Mai multe statii de metrou au fost vandalizate. Protestatarii ii acuza pe cei care administreaza metroul din Hong Kong ca face jocul Beijingului.

In plus, manifestantii si-au dezlantiut furia si asupra politistilor, pe care ii considera deopotriva inamici, alaturi de sefa guvernului, pe care o acuza ca ii tine partea Chinei.

Protestatar: “Nu imi place guvernul chinez. E plin de cruzine. Vreau ca guvernul britanic sa revina si sa conduca aceasta tara din nou.”

Pentru a nu fi identificati si a evita viitoare procese judiciare, manifestantii continua sa poarte masti, iar pentru a se proteja de gazele lacrimogene utilizate de politie sunt dotati cu ochelari de protectie si masti de gaze.

Paula Hancocks, corespondent CNN: ″Intre timp, un taximetrist din Hong Kong a ajuns la spital dupa ce a intrat cu masina intr-un grup de protestatari. In imaginile filmate cu un telefon mobil se vede taxiul de culoare rosie in mijlocul multimii. Soferul incearca sa intoarca, dar intra in protestatarii aflati in jur. Barbatul e apoi scos cu forta din masina si lovit in cap si in mai multe parti ale corpului. O sursa a marturisit postului de televiziune CNN ca soferul era inconstient in momentul in care a fost gasit de echipele de interventie si dus la spital. Momentan starea lui este critica, potrivit declaratiilor medicilor, iar politia din Hong Kong investigheaza cazul.”

Hong Kong-ul se afla de patru luni in cea mai grava criza politica a sa, cu manifestatii aproape zilnice menite sa denunte controlul tot mai mare al guvernului chinez si sa ceara reforme democratice.

Sursa: