Prăpastia transatlantică bruscă cu privire la Ucraina va fi scoasă la iveală săptămâna aceasta, când oficialii americani vor începe discuții preliminare la Riad cu omologii ruși cu privire la o posibilă încetare a focului, chiar în momentul în care președintele francez Emmanuel Macron găzduiește la Paris un summit al puterilor europene din domeniul apărării pentru a cere SUA să pună capăt excluderii Europei și a Kievului din acest proces. Comentariul aparține publicației britanice The Guardian, care aduce o informație interesantă despre o temă de discuții surpriză la Paris referitoare la Ucraina, scrie digi24.ro
„Europa este pregătită să-și asume garanții de securitate pentru Ucraina”
ACTUALIZARE 23:45 Europa este "pregătită" să "preia iniţiativa" pentru a oferi "garanţii de securitate" Ucrainei, a afirmat secretarul general al NATO, Mark Rutte, la finalul reuniunii de urgenţă privind Ucraina care s-a ţinut luni, la Paris, notează AFP, preluată de Agerpres.
"Europa este pregătită şi are voinţa să se întărească, să preia iniţiativa în a oferi garanţii de securitate Ucrainei", a declarat Mark Rutte, subliniind că asta este ce "reţine" din reuniunea la invitaţia preşedintelui francez, Emmanuel Macron.
"Europa este pregătită să investească mult mai mult în securitatea noastră", a adăugat fostul prim-ministru olandez, recunoscând, însă, că "detaliile vor trebui să fie decise". "Dar angajamentul este clar", a afirmat el.
Ce spune Ursula von der Leyen după reuniunea de la Paris
ACTUALIZARE 23.30 Securitatea Europei se află „într-un punct de cotitură”, a declarat Ursula von der Leyen luni. Președinta Comisiei Europene a făcut apel la europeni să „treacă la acțiune”, în condițiile în care aceștia nu cheltuiesc suficient pentru apărare, în condițiile în care războiul face ravagii la frontierele lor de când Rusia a invadat Ucraina, în urmă cu aproape trei ani, și în condițiile în care Statele Unite amenință să își reducă sprijinul pentru NATO. Deși cei 27 de state membre ale UE împărtășesc în mare parte acest punct de vedere , ei rămân divizați în ceea ce privește deciziile care trebuie luate, scrie Le Monde.
Totodată, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au postat pe rețelele de socializare o reacție identică după reuniunea de luni seară de la Paris: ”Astăzi, la Paris, am reafirmat că Ucraina merită pacea prin putere. Pace care respectă independența și integritatea sa teritorială, cu garanții de securitate puternice. Europa își asumă pe deplin partea sa de asistență militară pentru Ucraina. În același timp, avem nevoie de o creștere a apărării în Europa”.
Președintele Comisiei Europene propune ca statele membre să solicite un tratament bugetar preferențial pentru cheltuielile lor militare, ceea ce le-ar permite derogarea de la criteriile de la Maastricht. În timp ce această idee se bucură de un consens relativ în rândul celor 27 de state membre, alte probleme sunt mai spinoase, cum ar fi utilizarea fondurilor comunitare pentru apărare. "Cheltuielile noastre pentru apărare au crescut de la puțin peste 200 de miliarde de euro înainte de război la peste 320 de miliarde de euro în 2024. Trebuie încă să creștem considerabil această cifră", a explicat Ursula von der Leyen la 14 februarie, în cadrul Conferinței de securitate de la München.
Acest lucru este cu atât mai important cu cât efortul nu este împărtășit de toți, rămâne în mare măsură insuficient în raport cu situația - Comisia estimează investițiile necesare în următorul deceniu la 500 de miliarde de euro - și Europa apărării încă nu a văzut lumina zilei. În așteptarea prezentării Cărții sale albe privind apărarea la 19 martie, Ursula von der Leyen a sugerat deja o primă abordare.
La 14 februarie, ea a declarat că statele membre ar putea solicita un tratament bugetar preferențial pentru cheltuielile lor de apărare, ceea ce le-ar permite să slăbească strânsoarea criteriilor de la Maastricht. Cu alte cuvinte, pentru a-și compensa cheltuielile de apărare, statele membre nu ar fi obligate să crească impozitele sau să reducă prestațiile sociale, scrie Le Monde.
Reuniunea de la Paris s-a încheiat
ACTUALIZARE 20:45 Reuniunea de urgență de la Paris, care a început luni la ora locală 16:00, s-a încheiat în jurul orei 19.40, anunță cotidianul francez Le Monde. Invitații au părăsit unul câte unul Palatul Elysee, fără să se adreseze presei, precizează sursa citată.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ue/la-paris-se-va-discuta-inclusiv-un-plan-prin-care-ucraina-sa-devina-automat-membra-nato-daca-rusia-incalca-incetarea-focului-3124837
Informaţiile publicate pe site-ul Digi24.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.