Volodimir Zelenski a acceptat propunerea unor negocieri directe cu Rusia. Liderul de la Kiev a anunțat că va merge personal, joi, la Istanbul, și se așteaptă să-l întâlnească pe Vladimir Putin în persoană, scrie știrileprotv.ro

Liderul Rusiei a lansat propunerea unor discuții directe când ucrainenii, cu susținerea europenilor și a Statelor Unite, au cerut Moscovei să accepte un armistițiu total.

„Întâlniți-vă acum!”, i-a transmis Donald Trump lui Volodimir Zelenski.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Nu avem absolut nicio obiecție privind participarea la negocieri - suntem gata să acceptăm orice format. Eu voi merge în Turcia joi, pe 15 mai, și mă aștept să sosească acolo și Putin. Personal. Sper că Putin nu va căuta și acum scuze ca să nu ajungă la negocieri”.

Președintele ucrainean a oferit astfel un răspuns la invitația lansată la o conferință organizată de Putin în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Vladimir Putin: „Propunem autorităților de la Kiev să reia negocierile pe care le-au întrerupt la sfârșitul anului 2022. Să reia negocierile directe și, subliniez, fără nicio condiție prealabilă. Propunem să începem fără întârziere, joi, 15 mai, la Istanbul, acolo unde au mai avut loc negocieri și unde au fost întrerupte”.

Zelenski a dat curs îndemnului imperativ lansat de președintele Trump pe rețeaua lui socială.

Ucraina ar trebui să fie de acord cu întrevederea, IMEDIAT - a scris Trump - precizând că această întâlnire ar trebui să dea măsura angajamentului Rusiei pentru pace. „Încep să mă îndoiesc că Ucraina va face un acord cu Putin, care este foarte ocupat să sărbătorească Ziua Victoriei. Întâlniți-vă acum!”- a mai transmis liderul american.

Inițial, Zelenski a dat de înțeles că va negocia cu Rusia doar după ce Kremlinul va accepta încetarea luptelor timp de cel puțin 30 de zile. Aliații europeni, cu susținerea lui Donald Trump, i-au cerut lui Putin să dea undă verde unui armistițiu total, începând de luni.

Putin vorbește mereu de negocieri, dar nu se ține niciodată de cuvânt 

Volodimir Zelenski: „Propunerea (unui armistițiu n.r.) rămâne pe masă. Vorbim despre un armistițiu necondiționat, care să dureze suficient pentru a permite diplomației să intre în acțiune. Încă așteptăm un răspuns din partea Rusiei. Rusia trebuie cumva să oprească acest război”.

Vladimir Putin nu a respins deschis ideea, dar a venit cu propria propunere: negocieri directe la Istanbul.

Vladimir Putin: „Suntem angajați într-un proces de negocieri serioase cu Ucraina. Scopul lor este eliminarea cauzelor profunde ale conflictului, pentru a stabili o pace durabilă, de lungă durată, dintr-o perspectivă istorică. Nu excludem ca în cadrul acestor negocieri să se poată conveni asupra unor noi armistiții, o nouă încetare a focului”.

Răspunsul Rusiei nu este suficient - a declarat cancelarul german Frederich Merz. Propunerea lui Putin este un semn bun, dar nu este de ajuns, a reacționat și președintele francez Emmanuel Macron, care atrage atenția că liderul de la Kremlin vrea să câștige timp, ”căutând o cale de ieșire”.

Moscova și Kievul au purtat ultimele egocieri directe în martie 2022, tot la Istanbul, la scurt timp după ce armata rusă a invadat Ucraina.