Premierul suedez Ulf Kristersson a comentat incidentele recente din Danemarca și Norvegia. Mai multe aeroporturi au fost închise începând cu 22 septembrie, după ce au fost survolate de drone, scrie hotnews.ro.
Probabilitatea ca Rusia „să vrea să le transmită un mesaj ţărilor care susţin Ucraina este destul de mare”, însă „nimeni o nu ştie cu adevărat”, a declarat Ulf Kristersson la postul TV4, potrivit AFP, citată de de News.ro. „Avem confrmarea” faptului că dronele care au pătruns în spaţiul aerian polonez, la începutul lui seprembrie, erau ruseşti, a adăugat el.
În Danemarca şi Norvegia „totul indică (Rusia), însă toate ţările sunt prudente atunci este vorba despre a arăta cu degetul o ţară, dacă nu sunt sigure. În Polonia, ştim că despre asta este vorba”, a completat Ulf Kristersson.
Aeroportul din Copenhaga, cel mai aglomerat din regiunea nordică, a fost închis pentru câteva ore luni seara, după ce mai multe drone de mari dimensiuni au fost observate în spațiul său aerian. Cinci aeroporturi mai mici, atât civile, cât și militare, au fost, de asemenea, închise temporar în zilele următoare.
Ulterior, alte drone au fost zărite deasupra unor obiective militare din Danemarca în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Și autorităţile din Norvegia investighează o posibilă apariţie a unor drone deasupra instalaţiilor militare.
Copenhaga urmează să găzduiască un summit al Uniunii Europene (UE) miercuri şi joi. În vederea asigurării securităţii summitului, Danemarca a anunţat duminică închiderea spaţiului aerian tuturor dronelor civile – până vineri -, pentru ca drone inamice să nu fie confundate cu drone legale. Orice încălcare poate fi pedepsită cu o amendă sau închisoarea până la doi ani.