Avionul prezidențial Air Force One a aterizat luni în Israel, unde Donald Trump efectuează o vizită scurtă înainte de a participa la summitul pentru pace din Orientul Mijlociu, organizat în Egipt, scrie mediafax.ro

UPDATE 11.20 Donald Trump a ajuns Knesset, Parlamentul unicameral al statului Israel și va susține un discurs istoric

Trump va fi al patrulea președinte american care va vorbi în Knesset. Precedenții au fost George Bush în 2008, Bill Clinton în 1994 și Jimmy Carter în 1979.

Potrivit NBC News, Trump urmează să se adreseze membrilor Knessetului în timpul scurtei sale opriri la Ierusalim. Nu este încă clar dacă liderul de la Casa Albă va avea întâlniri cu familiile ostaticilor care ar urma să fie eliberați de Hamas în următoarele ore.

Vizita face parte dintr-un turneu mai amplu al președintelui în Orientul Mijlociu, menit să sprijine eforturile diplomatice pentru stabilizarea regiunii și relansarea procesului de pace.

Primele imagini cu ostaticii eliberați de Hamas

Armata israeliană a publicat în această dimineață primele imagini cu unii dintre ostaticii eliberați de Hamas și primiți de Forțele de Apărare ale Israelului, scrie antena3.ro

Imaginile îl înfățișează pe Alon Ohel întâlnindu-se cu forțele israeliene din Fâșia Gaza după ce a fost eliberat, precum și pe frații gemeni Gali și Ziv Berman îmbrățișându-se.

Gali Berman și Guy Gilboa-Dala sunt văzuți și ei întâlnindu-se cu soldați israelieni în Gaza în această dimineață.

Ultimii 13 ostatici au fost predați Crucii Roșii. Nu mai există ostatici în viață în custodia Hamas, scrie Times of Israel.