Președintele american Donald Trump a avertizat luni Rusia că este pregătit să impună măsuri economice severe în legătură cu războiul din Ucraina, într-un discurs combativ adresat Adunării Generale a ONU, la New York, scriu Reuters, CNN și The Guardian, transmite hotnews.ro.
În primul său discurs la ONU de la revenirea la putere în ianuarie, Trump s-a adresat zecilor de lideri mondiali, mulți dintre ei fiind îngrijorați de faptul că Statele Unite se îndepărtează de alianțele tradiționale în favoarea unei politici izolaționiste de tipul „America First”.
Avertismentul lui Trump către Rusia a venit cu o întorsătură. El a spus că dorește ca aliații SUA să impună aceleași măsuri asupra Moscovei pe care le propune el, pentru a-l forța pe președintele rus Vladimir Putin să se retragă din cel mai mare război din Europa de după al Doilea Război Mondial.
Președintele SUA a avertizat de mai multe ori cu privire la posibilitatea impunerii de sancțiuni împotriva Rusiei, dar nu a trecut încă la fapte. Recent, el a cerut Europei să oprească toate achizițiile de petrol rusesc înainte de a lua măsuri punitive – în special taxe vamale – mai dure față de economia rusă.
„În cazul în care Rusia nu este pregătită să încheie un acord pentru a pune capăt războiului, atunci Statele Unite sunt pe deplin pregătite să impună o serie de tarife (vamale) foarte puternice, care, cred eu, ar opri foarte repede vărsarea de sânge”, a spus liderul de la Casa Albă, în discursul său de la ONU.
Dar pentru ca măsurile să fie eficiente, a adăugat Trump, „națiunile europene, toate cele adunate aici, ar trebui să se alăture nouă adoptând exact aceleași măsuri”.
Președintele american are planificată o întâlnire mai târziu în cursul zilei de marți cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, după cum a confirmat ieri Casa Albă.
Criticile la adresa țărilor europene
Astfel, Trump a criticat țările europene pentru că acestea continuă să achiziționeze petrol și gaze din Rusia, insistând că nu va aplica noi sancțiuni Moscovei pentru războiul din Ucraina până când statele de pe continentul european nu vor înceta achizițiile.
„Este jenant pentru ele și a fost foarte jenant pentru ele când am aflat despre asta”, a spus Trump. „Trebuie să înceteze imediat toate achizițiile de energie din Rusia. Altfel, pierdem cu toții mult timp”, a adăugat el.
„Sunteți mult mai aproape de oraș. Noi avem un ocean între noi. Voi sunteți chiar acolo, iar Europa trebuie să intensifice eforturile. Ei (europenii, n.r.) nu pot continua să facă ceea ce fac. Ei cumpără petrol și gaze din Rusia”, a mai declarat Trump.
Țările europene și-au redus dramatic achizițiile de petrol din Rusia după invadarea Ucrainei, dar continuă să achiziționeze gaze naturale. Două țări, Ungaria și Slovacia, reprezintă cea mai mare parte a achizițiilor europene de petrol rusesc.
Trump a identificat China și India ca fiind „principalii finanțatori ai războiului în derulare, prin continuarea achizițiilor de petrol rusesc”, dar a acuzat țările europene că și ele contribuie la acest lucru.
Turcia, o altă țară membră NATO, este al treilea cel mai mare cumpărător de petrol rusesc din 2023, după China și India, potrivit Centrului pentru Cercetare în Domeniul Energiei și Aerului Curat.
Președintele american a recunoscut sarcastic că liderii europeni n-ar fi „încântați” să audă mustrarea sa publică, „dar așa stau lucrurile”.
Anterior, Trump a declarat că, în opinia sa, războiul din Ucraina ar fi fost mai ușor de rezolvat „datorită relației mele cu președintele Putin, care a fost întotdeauna una bună”.
Totuși, datele arată că SUA au importat uraniu și plutoniu rusesc în valoare de 755 de milioane de dolari în acest an, în creștere față de 624 de milioane de dolari anul trecut, în timpul administrației Biden.
Întrebat despre acest lucru, secretarul american de Interne Doug Burgum a declarat duminică, pentru CNN, la bordul avionului Air Force One: „Achiziționarea de uraniu din Rusia de către SUA nu este acceptabilă. Așadar, lucrăm foarte intens… pentru a ne asigura că avem un plan prin care Statele Unite să poată reveni cât mai curând posibil la producția internă de uraniu îmbogățit”.
În faţa conducerii Națiunilor Unite şi a peste 150 de lideri ai lumii prezenţi la Adunarea Generală, Donald Trump a lansat marți acuzații și la adresa ONU, într-un discurs de aproape o oră, denunțând faptul că organizația internațională nu l-a contactat în legătură cu diverse războaie pe care se laudă că le-a oprit.