Donald Trump, abia intors de la Paris, unde a sarbatorit pacea impreuna cu alti lideri ai lumii, a atacat virulent Franta si pe Emmanuel Macron, insistand asupra "cotei de popularitate foarte slabe" a acestuia, relateaza AFP., conform news.ro.
Într-o serie de mesaje - foarte nervoase - postate pe Twitter, presedintele Statelor Unite a revenit marti asupra propunerii omologului sau francez de înfiintare a unei armate europene, pe care a catalogat-o deja ”foarte insultatoare” la începutul weekendului de comemorare a centenarului sfârsitului Primului Razboi Mondial.
”Emmanuel Macron a sugerat ca ei sa-si creeze propria armata pentru a apara Europa contra Statelor Unite, Chinei si Rusiei. Însa Germania a fost în Primul Razboi Mondial”, a scris el.
Francezii ”începeau sa învete germana la Paris înainte sa vina Statele Unite”, a ironizat el, o trimitere foarte putin diplomatica la ocupatia Frantei de catre Germania nazista începând din 1940 si pâna la Eliberarea ei de catre Aliati, traita în continuare ca un traumatism în Hexagon.
”Ca platesti sau nu pentru NATO”, a continuat el, reluându-si astfel insistentele adresate tarilor europene membre ale Aliantei Nord-Atlantice, pentru ca ele sa depinda mai putin, în apararea lor, de cheltuielile militare americane.
Putin conteaza faptul ca presedintele francez da asigurari ca exact în acest scop pledeaza el în vederea ”unei adevarate armate europene”. Locatarul casei Albe nu a digerat ce i-a spus cel al Palatului Elysée - si anume necesitatea de a ”proteja” Batrânul Continent ”de China, Rusia si chiar de Statele Unite ale Americii” în spatiul cibernetic - care a creat o ”confuzie” în opinia presedintia franceze.
În pofida declaratiilor mai multor parlamentari francezi din opozitie care-l îndeamna ”sa bata cu pumnul în masa”, Palatul Elysée a ramas discret, savurând în tacere sustinerea de catre cancelarul german Angela Merkel a acestui proiect al unei armate europene.
Însa Donald Trump, care i-a multumit calduros lui Emmanuel Macron la finalul vizitei sale în Franta, a scris unul dupa altul alte tweet-uri polemice, în contextul în care Franta comemora trei ani de la atentatele jihadiste soldate cu 130 de morti în 2015.
Vizibil deranjat de comentariile din presa americana, el si-a asumat anularea, din cauza vremii nefavorabile, a unui omagiu, prevazut sâmbata, la un cimitir american în nordul Frantei.
El a reactionat de asemenea fata de denuntarea solemna a ”nationalismului” de catre presedintele francez - principalul aparatoir al multinationalismului - care a rezonat ca o critica la adresa omologului sau american.
Miliardarul republican, care se revendica drept nationalist, a trecut la contraofensiva de la Washington. ”Nu exista alta tara mai nationalista ca Franta, oameni foarte mândri - pe drept”, a lansat el.
Atacul l-a vizat ulterior în mod personal pe Emmanuel Macron si bilantul sau la conducerea Frantei.
”Problema este ca Emmanuel Macron sufera de o slaba cota de popularitate în Franta, 26%, si de un nivel al somajului de aproape 10%”, a relevat Donald Trump.
“MAKE FRANCE GREAT AGAIN”, l-a îndemnat el, cu propriul sau slogan ”Sa-i redam Americii grandoarea”. Aceasta formula face obiectul unor schimburi de replici dure între cei doi - francezul a deturnat-o pentru a denunta decizia americanului de a se retrage din Acordul de la Paris de lupta împotriva modificarilor climatice, subliniind “Make our planet great again”.
Omul de afaceri a vizat de asemenea domeniul comercial, atacând vinul, un produs emblematic al Frantei, deplângând faptul ca viile franceze pot sa-si exporte mai usor produsul în Statele Unite decât invers.
Fostul secretar de Stat democrat John Kerry si-a exprimat regretul fata de atitudinea presedintelui republican, care ”si-a declarat «dragostea» fata de Kim Jong Un”, liderul nord-coreean, ”dar ne insulta cel mai vechi aliat”. ”Nu mai scrie pe Twitter! America are nevoie de prieteni”, a adaugat el.
Însa o purtatoare de cuvânt a diplomatiei americane a respins polemica. ”Mult zgomot pentru nimic”, a apreciat Heather Nauert, reafirmând relatia strânsa cu Franta, ”unul dintre cei mai vechi si importanti aliati ai nostri”.
Marie-Cécile Naves, o specialista în Statele Unite la Institutul de relatii internationale si strategice, considera ca Donald Trump ”instrumentalizeaza relatia sa cu presedintele Macron cuscopul de a transmite mesaje politice interne” si a da ”o imagine a unor State Unite combative, singure împotriva tuturor, care nu lasa sa li se dicteze agenda din tari straine”.


