Volodimir Zelenski a părăsit Statele Unite cu mâna goală după întâlnirea cu Donald Trump, fără a obține livrările de rachete Tomahawk. Liderul ucrainean a declarat după întrevedere, că el şi Trump au discutat despre rachete cu rază lungă de acţiune, dar au decis să nu facă declaraţii pe acest subiect pentru că Statele Unite nu doresc o escaladare. În același timp, șeful Casei Albe a spus că omologul său rus ar putea încerca să tragă de timp în conflictul din Ucraina, apreciind totodată că acesta doreşte un acord.
Președintele Ucrainei a fost primit aseară de liderul american, cu aproape o jumătate de oră întârziere.
În mod tradițional, la sosire, Donald Trump a atras atenția la ținuta invitatului și i-a făcut un compliment lui Volodimir Zelenski pentru costumul purtat.
„Cred că arată foarte bine în acest sacou.”
Aflați la o masă rotundă, cei doi lideri au făcut mai multe declarații de presă, subiectul principal fiind rachetele americane cu rază lungă de acțiune. Trump a răspuns vag când a fost întrebat ce părere ar avea dacă Ucraina ar folosi Tomahawk și ar lovi mai adânc în Rusia.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Tomahawk sunt arme incredibile. Dacă îți place războiul sunt unele dintre cele mai precise. Am lovit cu 30 de Tomahawk în Iran după ce și-au făcut B-2 treaba. Sunt o armă extraordinară, sunt o armă foarte puternică, dar sunt o armă foarte periculoasă.”
La rândul său, Zelenski a sugerat că ţara sa ar putea oferi drone în schimbul rachetelor Tomahawk, stârnind zâmbete şi o aprobare din cap din partea lui Trump.
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „Dacă vrei să lovești obiective militare ai nevoie de mii de drone și merg împreună cu astfel de rachete. Ucraina are astfel de mii de drone din producția noastră, însă nu avem Tomahawk. Iar Statele Unite au Tomahawk și alte rachete, rachete foarte puternice, însă ele pot avea miile noastre de drone.”
„-V-ar interesa — dronele ucrainene?
-Da, am fi interesați.”
După două ore și jumătate la Casa Albă, şeful statului ucrainean a afirmat că partea americană i-a cerut să nu discute public subiectul. El a adăugat totuşi că nu consideră chestiunea încheiată.
Volodimir ZELENSKI, PREȘEDINTELE UCRAINEI: „-După această întâlnire sunteți mai mult sau mai puțin optimist în privința livrărilor de Tomahawk?
-Sunt realist.”
Deși Tomahawk ar ajuta mult Ucraina în lupta sa cu Rusia, Trump a scris că Moscova și Kievul ar trebui să se oprească acolo unde sunt. Iar în tot mesajul de după discuții nu este menționat niciun cuvânt despre rachetele solicitate de Kiev.
Donald TRUMP, PREȘEDINTELE STATELOR UNITE ALE AMERICII: „Opriți-vă pe linia frontului, oriunde ar fi ea, altfel totul va deveni prea complicat. Nu veți reuși niciodată să rezolvați asta.”
Cu toate acestea, în timpul discuțiilor cu Zelenski, Trump a confirmat că Rusia ar putea trage de timp în chestiunile legate de o încetare a focului. Întâlnirea de aseară a avut loc la o zi după ce liderul american a vorbit la telefon cu omologul său rus şi au convenit să se întâlnească în curând în Ungaria.