Președintele Donald Trump a declarat vineri că nu este sigur dacă va putea pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, departe de promisiunea de a pune capăt rapid conflictului, făcută în timpul campaniei electorale, relatează Politico, scrie g4media.ro
„Nu știu. Nu pot să vă spun dacă se va întâmpla sau nu”, a declarat Trump reporterilor la bordul Air Force One, când a fost întrebat dacă este încrezător sau nu că va reuși să pună capăt luptelor.
Întrebat dacă încheierea războiului este o prioritate, președintele a răspuns: „Da. Mi-ar plăcea să văd că se întâmplă”.
Pe parcursul campaniei, Trump a promis să pună capăt luptelor dintre cele două țări în prima zi de la preluarea mandatului. Ulterior, el a dat înapoi într-un interviu acordat TIME Magazine, numind promisiunea „o exagerare”.
„Am ajutat o mulțime de țări”, a declarat Trump vineri.
„Situația din Ucraina – asta este o afacere Biden. Nu este o afacere Trump. Încerc să o termin”.
Trump a încercat să medieze un acord de pace între cele două țări. Dar, în trecut, el a amenințat că se va retrage din război, pe fondul frustrării sale crescânde față de continuarea luptelor.
Trump a vorbit la telefon cu președintele rus Vladimir Putin și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în această săptămână. Convorbirea sa de joi cu liderul rus nu a înregistrat „niciun progres”, a declarat el la câteva ore după discuție.
Conversația cu Zelenski a părut mai productivă, conform unei postări pe rețelele de socializare a președintelui ucrainean și a declarației președintelui către reporteri. Cei doi lideri, a spus Zelenski, au avut o „conversație foarte importantă și fructuoasă” în care au discutat despre apărarea aeriană a Ucrainei, producția comună de apărare și „achiziții și investiții reciproce”.
Trump a declarat vineri reporterilor de pe Air Force One că „am avut o convorbire foarte bună, cred că o convorbire foarte strategică”.
„V-am spus că am fost foarte nemulțumit de convorbirea mea cu președintele Putin”, a continuat el.
„El vrea să meargă până la capăt, să continue să ucidă oameni, nu este bine.”
Pentagonul a întrerupt la începutul acestei săptămâni unele livrări de arme către Ucraina, invocând faptul că muniția americană a scăzut prea mult, a raportat pentru prima dată Politico.
Când a fost întrebat despre această întrerupere Trump a spus: „Nu am făcut-o. Noi dăm arme. Dar am dat atât de multe… Dar le dăm arme și lucrăm cu ei și încercăm să îi ajutăm”.