Mai multe ţări din Uniunea Europeană au cerut să se acţioneze în contextul situaţiei umanitare „intolerabile” din Gaza, solicitând „măsuri concrete”, informează joi AFP, citând surse diplomatice. În cadrul unei reuniuni de miercuri, reprezentanţii celor 27 şi-au exprimat din nou îngrijorarea privind aplicarea efectivă a acordului încheiat în urmă cu două săptămâni de UE cu Israel, privind un acces umanitar mai bun în Fâşia Gaza, transmite Agerpres, potrivit hotnews.ro.

În contextul lipsei de progres, mai multe ţări au cerut Comisiei Europene să prezinte „măsuri concrete” împotriva Israelului după „opţiunile” eventuale pe care le-a avansat la discuţiile celor 27 de state membre, potrivit acestor surse.

Conform unei surse europene, acest acord prevede trecerea cotidiană a circa 160 de camioane de ajutor umanitar în Gaza, respectiv dublul situaţiei actuale. Joi, autorităţile israeliene au raportat că aproximativ 70 de camioane au fost descărcate în ziua anterioară la punctele de trecere.

Presiuni asupra Comisiei din partea țărilor membre

„Israelul a făcut câteva eforturi în baza parametrilor conveniţi, numărul de camioane care intră în Gaza a crescut, puncte de trecere şi itinerarii suplimentare au fost deschise, aprovizionarea cu carburant a crescut”, a declarat joi un purtător de cuvânt al serviciului diplomatic al UE. Însă, „este clar că rămân foarte multe de făcut”, a adăugat Anouar El Anouni.

Ambasadorii celor 27 urmează să discute din nou săptămâna viitoare la o nouă reuniune. EI intenţionează să rămână mobilizaţi de-a lungul întregii luni august, în pofida tradiţionalei vacanţe estivale de la Bruxelles, potrivit acestor diplomaţi. „Un număr semnificativ de state membre au declarat că situaţia este intolerabilă”, a declarat unul dintre ei.

Şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, a reamintit marţi că „toate opţiunile sunt luate în calcul” dacă Israelul nu-şi respectă angajamentele. Un raport al Comisiei Europene, prezentat la sfârşitul lui iunie, estimează că Israelul a încălcat articolul 2 al acordului de asociere cu UE în materie de respectare a drepturilor omului.

În consecinţă, Kaja Kallas a pregătit o listă de opţiuni posibile pentru UE: suspendarea întregului acord de asociere, interzicerea exporturilor provenind din teritoriile palestiniene ocupate, revizuirea politicii vizelor sau suspendarea părţii comerciale a acordului de asociere.

Într-o scrisoare deschisă, în jur de 40 de foşti ambasadori ai UE au criticat lipsa de acţiune a Europei faţă de „masacrul” din Gaza. Aceşti foşti diplomaţi solicită în special „sancţiuni ţintite” împotriva „miniştrilor, funcţionarilor, comandanţilor militari” şi „coloniştilor israelieni violenţi”, pe care îi acuză de „crime de război”.

Decese provocate de malnutriție

Gaza nu a fost niciodată atât de înfometată, iar situația pare să se agraveze, în ciuda avertismentelor lansate de localnici și de organizațiile umanitare, scriu The Guardian, Reuters și BBC. În doar trei zile din această săptămână, autoritățile din domeniul sănătății publice din Gaza au înregistrat 43 de decese cauzate de foame.

BBC i-a citat marți pe oficialii palestinieni, care au spus că cel puțin 113 persoane au murit de foame până acum, dintre care 80 de copii, majoritatea în ultimele câteva săptămâni. Autoritățile sanitare au spus însă că mulți oameni mor în casele lor sau în corturi, fără ca decesele să mai fie înregistrate.

În acest timp, Israelul blochează de luni de zile transporturile de alimente. Cantitățile totale permise de la începutul lunii martie sunt cu mult sub rațiile necesare pentru a evita foametea pentru cei 2,1 milioane de locuitori, iar palestinienii sunt deja slăbiți de impactul crizei alimentare prelungite și al strămutărilor repetate.

Un declin spre foamete

Israelul a impus un asediu total asupra Gazei începând cu 2 martie. Când prim-ministrul Benjamin Netanyahu l-a ridicat pe 19 mai, el a afirmat că guvernul acționa pentru a preveni o criză alimentară

Autoritățile israeliene au permis însă doar cantități minime de ajutor, astfel încât declinul Gazei spre foamete a continuat, doar că puțin mai lent. De asemenea, guvernul israelian a canalizat tot ajutorul prin intermediul unei organizații obscure susținute de SUA, Gaza Humanitarian Foundation (GHF), care administrează patru puncte de distribuție militarizate.

Sute de oameni au fost uciși încercând să obțină alimente distribuite în locuri pe care palestinienii le descriu ca „capcane mortale”, care au distribuit provizii ce acoperă doar o fracțiune din nevoile Gazei.