Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, afirmă că extinderea UE până în 2030 este o perspectivă realistă, inclusiv pentru Republica Moldova și Ucraina. Totuși, progresul depinde de angajamentul și reformele implementate de țările candidate, scrie stirileprotv.ro.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, consideră că un nou val de extindere până în 2030 este o "perspectivă foarte realistă", nu numai pentru ţări precum Albania şi Muntenegru - considerate în prezent fruntaşe în procesul de aderare - ci şi pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ea avertizează însă că progresele depind de meritul şi angajamentul ţărilor candidate la UE de a realiza reformele necesare.

Într-un interviu pentru European Newsroom (enr) publicat miercuri, Kos a declarat că speră ca Republica Moldova şi Ucraina să poată deschide prima parte a negocierilor în timpul preşedinţiei poloneze a Consiliului UE, care va dura până la sfârşitul lunii iunie 2025.

În plus, ea s-a arătat optimistă că va exista o soluţie la veto-ul Ungariei asupra aderării Kievului din cauza tratamentului aplicat minorităţii maghiare din Ucraina.

În timp ce Ucraina şi Republica Moldova fac progrese rapide către aderarea la UE, ţările din Balcanii de Vest aşteaptă de zeci de ani.

Macedonia de Nord a fost unul dintre primele state din fosta Iugoslavie care a pornit pe calea integrării europene, însă, din cauza problemelor interne şi mai ales din cauza blocajelor statelor membre vecine, este încă la început.

Guvernul ţării solicită garanţii că nu vor mai exista blocaje din cauza problemelor bilaterale. Kos a declarat că înţelege frustrările, dar nu a oferit astfel de garanţii.

În comparaţie, Kos a subliniat că negocierile cu Muntenegru ar putea fi încheiate până la sfârşitul anului 2026, în timp ce Albania îşi propune să finalizeze negocierile până în 2027.

De asemenea, UE îşi menţine angajamentul faţă de Bosnia şi Herţegovina, însă oficialii UE îşi exprimă din ce în ce mai mult îngrijorarea cu privire la blocajele politice interne care stopează reformele şi ameninţă viitorul ţării pe calea europeană.

"Voi fi probabil cea mai fericită persoană din lume când vom putea începe negocierile cu Bosnia. Ei chiar merită acest lucru, oamenii din Bosnia merită acest lucru", a declarat Kos, adăugând că este esenţial ca autorităţile naţionale să îşi asume responsabilitatea.

De asemenea, Kos a făcut apel la noul guvern al Serbiei - care nu a fost confirmat încă - să fie "pro-european şi pro-reformă" pentru a avansa procesul de aderare. Ea a anunţat că intenţionează să viziteze Belgradul la sfârşitul lunii aprilie.

Aderarea la UE rămâne "bazată pe merit"

Întrebată dacă este posibil să se asigure o abordare echilibrată în politica de extindere către Balcanii de Vest, pe de o parte, şi Ucraina şi Republica Moldova, pe de altă parte, reprezentanta Comisiei a subliniat că este vorba în primul rând de un proces "bazat pe merit".

Comisarul a spus că nicio ţară nu va fi lăsată în urmă. "Ne-am angajat ferm să le aducem în Uniunea Europeană. Dar, desigur, vom ţine cont de merite".

Fiecare etapă a procesului de extindere necesită consensul tuturor statelor membre, iar pentru fiecare ţară candidată în procesul de aderare sunt necesare 150 de decizii în unanimitate.

Potrivit Kos, în prezent, 14 state membre sunt în favoarea eliminării consensului şi a trecerii la luarea deciziilor cu majoritate calificată, însă problema este că şi această schimbare necesită consens.

"Vom vedea dacă ar putea fi mai multe în curând", a spus comisarul.