Uniunea Europeană intenţionează să anunţe, la începutul lunii mai, care sunt paşi necesari pentru eliminarea combustibililor fosili ruseşti, în ideea de a realiza un echilibru între obiectivul reducerii dependenţei de importurile din Rusia şi necesitatea de a reduce costurile cu energia pentru sectorul industrial, transmite Bloomberg, transmite hotnews.ro.

Publicarea acestei strategii, care iniţial era programată pentru începutul acestui an, a fost amânată deoarece UE a analizat şi impactul poziţiei mai dure a administraţiei americane cu privire la Ucraina, precum şi eforturile Bruxelles-ului de a menţine unitatea în rândul statelor membre UE. Unele din aceste state şi-au majorat importurile de gaze lichefiate din Rusia, după ce livrările de gaze prin conducte au fost oprite, ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina.

Acum planul este programat să fie adoptat în prima jumătate a lunii mai, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar. Foaia de drum va analiza opţiuni pentru a reduce importurile de energie din Rusia, iar Comisia Europeană are în vedere recomandarea utilizării unor instrumente comerciale, precum cote sau tarife, adaugă sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Strategia va fi urmată de o propunere legală, care va fi prezentată la o dată ulterioară, au mai spus sursele.

Chiar dacă, teoretic, sancţionarea gazelor ruseşti ar fi cel mai puternic instrument legal pentru a pune capăt importurilor, UE nu a propus până acum o astfel de măsură, pentru că nu ar obţine sprijinul unanim de care ar avea nevoie, având în vedere opoziţia Ungariei şi Slovaciei. Spre deosebire de sancţiuni, măsurile comerciale pot fi adoptate cu o majoritate calificată.

Deşi livrările de gaze naturale ruseşti prin conducte acoperă mai puţin de 5% din necesarul Europei, după ce rutele principale de livrare au fost închise începând din 2022, Rusia rămâne al doilea mare furnizor de gaze lichefiate al Uniunii Europene. Achiziţiile de gaze lichefiate ruseşti ale blocului comunitar au atins un nivel record în 2024, iar Spania, Franţa şi Belgia au fost cei mai mari cumpărători.