Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost prins de polițiști după ce a încercat să jefuiască un restaurant din indian din Grenoble, Franța, în noaptea de duminică, 6 iulie, spre luni, 7 iulie, scrie ştirileprotv.ro
Alarma s-a declanșatla restaurant în jurul orei 4 dimineața, iar polițiștii sosiți de urgență au descoperit semne evidente de efracție, relatează Le Dauphiné Libéré, citat de Midi Libre.
În timpul verificărilor, agenții au constatat că făptașul nu apucase să fugă. Minorul se ascunsese într-un dulap, sperând să nu fie prins de polițiști. A fost găsit rapid și reținut pe loc.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că adolescentul era implicat și într-un alt furt comis cu doar câteva ore înainte, duminică seară, în jurul orei 21:00. Spargerea avusese loc într-un apartament din Grenoble, iar tânărul fusese văzut în apropierea locului faptei.
Potrivit datelor publicate de INSEE, departamentul Isère, în care se află Grenoble, a înregistrat în 2024 una dintre cele mai mari rate ale furturilor din locuințe din Franța. Anul trecut, 9,1% dintre spargerile de acest tip din întreaga țară au avut loc în acest departament.