Un avion de pasageri care zbura spre Sankt Petersburg a fost forțat să efectueze o aterizare de urgență în Estonia, duminică dimineață, 24 august, din cauza unui atac cu drone ucrainene asupra Rusiei, a relatat ziarul estonian Postimees, citat de Kyiv Independent, scrie hotnews.ro

Avionul venea din Egipt și trebuia să aterizeze pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg, dar acesta a fost închis în urma unui atac cu drone ucrainene din timpul nopții.

„Aeronava a fost redirecționată pentru a ateriza la Tallinn, deoarece nu a putut ateriza pe aeroportul Pulkovo din cauza unei închideri temporare”, a declarat Margot Holts, șefa departamentului de comunicare și marketing de la aeroportul din Tallinn.

Aeronava, operată de compania aeriană egipteană AlMasria Universal Airlines, decolase din Sharm El Sheikh și a aterizat la Tallinn la ora 5:33 dimineața, ora locală. Și-a reluat călătoria spre Sankt Petersburg aproape șase ore mai târziu.

Potrivit lui Holts, pasagerilor și echipajului nu li s-a permis să coboare din avion în timpul șederii pe aeroportul din Tallinn.