Un avion cu 221 de oameni la bord a ateriat de urgenţă, marţi după-amiază, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” din Cluj, după ce a fost semnalată o defecţiune la fuzelaj. Autoritățile au activat Planul Roşu de Intervenţie, care a fost dezactivat după ce aeronava a aterizat, iar pasagerii au fost în siguranţă, transmite hotnews.ro.

Publicat:18.02.2025, 16:14

ISU Cluj a activat Planul Roșu de Intervenție, după ce a fost notificat de către reprezentanţii aeroportului „despre faptul că un avion ar putea întâmpina dificultăţi la aterizare, din cauza unei defecţiuni la fuzelaj”.

La faţa locului s-au deplsat de urgență patru autospeciale cu apă şi spumă, două ambulanţe SAJ şi o ambulanţă SMURD.

Aeronava a aterizat în siguranţă, astfel că planul de criză a fost dezactivat.

Potrivit ISU Cluj, niciun pasager nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, pasagerii fiind debarcaţi în siguranţă din aeronavă.

„La bordul avionului de tip Airbus 321N se aflau 221 de pasageri, între care 5 copii și 7 membri ai echipajului, iar cantitatea de combustibil în momentul aterizării era de 10 tone. A fost activat Planul pentru Situații de Urgență, iar echipele de pompieri ale Aeroportului Internațional Cluj au acționat cu celeritate, deplasându-se în proximitatea pistei de decolare – aterizare, fiind pregătiți să intervină până la sosirea echipajelor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. La Aeroportul Internațional Cluj au ajuns în scurt timp, înainte de aterizarea aeronavei, 4 autospeciale de la ISU și 3 ambulanțe”, au transmis reprezentanții Aeroportului Internațional Cluj.

Traficul aerian pe Aeroportul Cluj nu a fost afectat, toate zborurile desfășurându-se conform programului, au precizat aceștia.

„O echipă de specialitate efectuează inspecția tehnică a aeronavei, urmând ca reprezentanții companiei să decidă dacă zborul va fi efectuat cu aceeași aeronavă sau pasagerii vor fi preluați de o altă aeronavă a companiei aeriene”, au precizat reprezentanții Aeroportului Cluj.