O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează hotnews.ro.

„Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat poliția din Essex, care a precizat că a fost alertată cu puțin înainte de ora 16:00 (18:00, ora României) cu privire la o posibilă coliziune în care a fost implicat un avion de 12 metri.

Potrivit SkyNews, este vorba despre un avion Beech B200 Super King Air. Site-ul de monitorizare a traficului aerian FlightRadar arată că acesta decolase la 15:48 (17:48, ora României) și trebuia să ajungă în Lelystad, un oraș din Țările de Jos.

Nu este clar câte persoane se aflau în aeronavă.

Serviciul de Ambulanță a anunțat că a trimis patru ambulanțe și alte vehicule de intervenție.

Site-ul aeroportului arată că în urma accidentului au fost anulate cinci zboruri internaționale.

Aeroportul Southend se află la 56 de kilometri est de Londra.