Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit sâmbătă peste o casă din Korschenbroich, în vestul Germaniei, într-un eveniment soldat cu moartea a două persoane, a precizat poliția din landul Renania de Nord-Westfalia, potrivit Deutsche Welle și Sky News, conform hotnews.ro.
Localitatea se află în apropiere de orașul Monchengladbach, nu departe de frontiera cu Țările de Jos.
Poliția a spus că avionul a lovit terasa unei case, în jurul prânzului, iar apoi a izbucnit un incendiu.
Pilotul era din Dusseldorf și pare să fi fost singur în aeronavă, au mai menționat polițiștii.
Potrivit DW și DPA, este neclar dacă victima cealaltă se afla tot în avion sau la sol.
Pompierii au intervenit în număr mare și au reușit să stingă rapid flăcările. Autoritățile fac acum demersuri pentru a stabili cauza evenimentului aviatic.