O explozie a distrus complet două etaje ale unui bloc cu 8 etaje din București, pe Calea Rahovei. Din primele informații, cumplita deflagrație a făcut mai multe victime, scrie protv.ro.
UPDATE: ”Până în acest moment, au fost transportate la spital 12 victime, la următoarele spitale: Universitar, Grigore Alexandrescu, Floreasca, Matei Balș, Militar, Bagdasar”, informează ISU.
Conform reprezentanților Guvernului, secretarul de stat Raed Arafat și ministrul Sănătății Alexandru Rogobete se află în permanentă legătură cu premierul Ilie Bolojan, iar ”situația este monitorizată în timp real”.
Codul Roșu a fost dezactivat.
UPDATE: Mai mulți elevi au suferit răni ușoare, după ce explozia catastrofală din Rahova a spart geamurile Liceului Bolintineanu, potrivit unor martori. Copiii s-au prezentat la cabinetul medical al școlii cu diverse răni.
De asemenea, cel puțin a fost rănită într-un magazin din apropiere, tot în urma deflagrației.
UPDATE: O celulă de criză a fost constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru coordonarea integrată cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă - Ministerul Afacerilor Interne şi managerii spitalelor de urgenţă în urma exploziei care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, se identifică numărul de paturi de ATI libere şi se coordonează resursele umane şi materiale.
Două persoane au murit şi mai multe au fost rănite, având, în principal, politraume şi arsuri, după ce mai multe apartamente au fost afectate de explozia produsă la blocul de locuinţe.
UPDATE: Explozia care a avut loc vineri la un bloc din Sectorul 5 al Capitalei a afectat şi un alt bloc de locuinţe aflat în apropiere, a anunţat ISUBIF.
"În urma exploziei a fost afectat un alt bloc de locuinţe aflat în apropiere, unde sunt observate desprinderi ale elementelor de construcţie de pe faţada clădirii", informează sursa citată.
Două persoane au decedat în urma exploziei, iar altele au fost rănite, mai multe fiind deja transportate la spital.
"Salvatorii prezenţi la faţa locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat şi execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse", informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
UPDATE: Elevii și cadrele didactice de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, aflat în imediata apropiere a dezastrului din Rahova, au fost evacuați, anunță ISU B-IF.
”Elevii și cadrele didactice din liceul aflat în proximitatea locului producerii exploziei au fost evacuați.
ISUBIF a transmis un mesaj RO-Alert către populatie pentru a evita circulația în zona de interventie a echjipajelor și respectarea recomandărilor transmise de autorități”.
UPDATE: Ultimele informații arată un bilanț înfiorător: 2 morți, 8 victime transportate la spital și o altă victimă care a refuzat transportul la spital. Autoriățile au transmis și mesaj Ro-Alert.
”Actualizare date:
* 2 victime decedate;
* 8 victime transportate la spital;
* 1 victimă a refuzat transportul la spital.
A fost alertat echipajul canin de căutare/salvare de la USISU Ciolpani.
Va fi transmis un mesaj prin sistemul RO-ALERT, cu recomandări către populație pentru evitarea zonei și respectarea recomandărilor impuse de autorități”.
UPDATE: Primele imagini filmate la fața locului dezvăluie și câteva detalii greu de privit. Cum ar fi petele de sânge ajunse pe fațada unui bloc de vizavi.
UPDATE: Poliția Capitalei a transmis că zona exploziei catastrofale din Rahova a fost izolată și oferă populației câteva sfaturi foarte importante:
”În urma producerii unei explozii, în Sectorul 5, polițiștii au intervenit de urgență pentru delimitarea perimetrului de siguranță și pentru sprijinirea echipelor operative de intervenție.

Polițiștii rutieri au implementat măsuri de deviere a traficului, în zona afectată, pentru a asigura fluidizarea circulației și este acordat sprijin la evacuarea persoanelor din zona de risc.
De asemenea, se acordă sprijin pompierilor, astfel încât intervenția acestora să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.
În acest moment, activitățile sunt în dinamică, pentru salvarea persoanelor și stabilirea tuturor circumstanțelor producerii evenimentului.
În contextul producerii acestei explozii, Poliția recomandă cetățenilor următoarele măsuri de siguranță:
1. Evitați zona afectată - Nu vă apropiați de perimetrul de intervenție, chiar dacă explozia s-a produs deja. Există riscul altor deflagrații, prăbușiri sau scurgeri de gaze.
2. Respectați indicațiile autorităților - Urmați instrucțiunile polițiștilor, pompierilor și ale echipelor de intervenție. Nerespectarea acestora poate pune în pericol vieți.
3. Nu atingeți obiecte suspecte sau resturi - Acestea pot reprezenta un pericol sau pot constitui probe importante în ancheta penală.
4. Nu blocați căile de acces - Evitați să staționați cu autovehiculele în apropiere de zona de intervenție pentru a permite accesul echipelor de salvare.
5. Furnizați informații utile - Dacă ați fost martor la eveniment sau aveți date relevante, contactați autoritățile la numărul unic de urgență 112.
6. Sprijiniți persoanele vulnerabile - Dacă observați copii, vârstnici sau persoane cu dizabilități în apropiere, oferiți sprijin sau semnalați prezența acestora autorităților”.
UPDATE: Ministerul Sănătății a anunțat că 2 persoane au murit și alte 5 sunt rănite în urma exploziei catastrofale din Rahova.
”În cazul exploziei din cartierul Rahova unde au fost afectate mai multe apartamente dintr-un bloc de locuințe sunt semnalate mai multe victime, în principal cu politraume și arsuri. S-au constituit echipe de căutare și salvare. A fost activat PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE.
Din primele informații sunt posibil 2 persoane decedate, iar 5 victime au fost deja transportate la spitalele Universitar, Floreasca si Gr. Alexandrescu. Situația este în dinamică”.
UPDATE: Potrivit informațiilor ISU, ”în acest moment au fost identificate 2 persoane decedate și alte 4 rănite. Se continuă acțiunile de căutare-salvare. La caz au fost alocate resurse specifice pentru intervenții cu victime multiple, containere cu echipamente pentru căutare victime sub dărâmături”.
UPDATE: Uriașa explozie din Rahova a afectat 11 persoane, potrivit primelor informații.
Informare de la ISU București - Ilfov: ”Explozie urmată de incendiu la un apartament aflat la etajul 5 al unui imobil, situat pe Calea Rahovei, din sectorul 5 al Capitalei.
Pentru gestionarea situației în mod eficient, la fața locului au fost trimise 10 autospeciale de stingere, 2 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 3 ambulanțe SMURD, 1 unitate de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN.
Pentru eficientizarea misiunii de răspuns, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Din informațiile primite la acest moment, 11 persoane ar fi afectate, iar salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de cautare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse”.
UPDATE: O explozie puternică s-a produs vineri într-un bloc de locuinţe din Sectorul 5 al Capitalei, fără a fi urmată de incendiu, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), care a activat Planul roşu de intervenţie.
"Din primele informaţii primite, s-a produs o explozie într-un bloc de locuinţe cu regim de înălţime P+8 pe Calea Rahovei, Sectorul 5, Bucureşti. Explozia a afectat mai multe apartamente între etajele 1 şi 5. S-au constituit echipe de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov", arată sursa citată.
UPDATE: Bucăţi din clădire s-au desprins în urma exploziei şi au căzut lângă bloc.

Potrivit primelor informaţii, zona a fost evacuată şi a fost creat un perimetru de siguranţă. Zeci de locatari au fost evacuaţi din locuinţe.
La ora transmiterii acestei ştiri, numeroase maşini de intervenţie se îndreaptă sau au ajuns la locul deflagraţiei, fiind declanşat Planul roşu de intervenţie. Nimeni nu mai are voie să se apropie de blocul respectiv.
O explozie incredibil de puternică a spulberat pur și simplu două etaje întregi ale unui bloc cu 8 etaje din Sectorul 5, în București. Imaginile suprinse la fața locului sunt absolut șocante.