Patru persoane au fost ucise și cel puțin 20 rănite într-un atac armat produs duminică într-un local dintr-un oraș insular din statul american Carolina de Sud, a anunțat biroul șerifului din comitatul Beaufort, relatează Reuters, EFE și Agerpres, scrie hotnews.ro
Forțele de ordine au fost chemate la Willie’s Bar and Grill, pe insula St. Helena, cu puțin înainte de ora locală 01:00 și au găsit la fața locului mai multe persoane rănite prin împușcare, a precizat biroul șerifului într-un comunicat. Dintre cei răniți, patru sunt în stare critică.
Sute de persoane se aflau în local în momentul atacului.
Cel puțin 300 de incidente similare, considerate atacuri în masă – în care cel puțin patru persoane sunt împușcate, fără a-l include pe atacator – au avut loc până în prezent în 2025 în SUA, potrivit organizației civile Gun Violence Archive.