Sistemele rusești de apărare antiaeriană nu pot doborî dronele ucrainene când ajung la graniță, iar aparatele de zbor pătrund adânc în țară din acest motiv și provoacă pagube, a declarat guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov, scrie publicația independentă The Moscow Times, scrie Hotnews.ro
„Problema este înălțimea, care nu permite doborârea lor imediat la granița de stat. Când coboară, unitățile noastre le țintesc și apoi le distrug”, a spus Gladkov în timpul unei transmisiuni în direct, citat de agenția rusă de stat TASS.
Astfel a răspuns oficialul unei locuitoare din Belgorod, care a întrebat de ce dronele cad în oraș și provoacă victime în rândul populației, dacă militarii știu de la început câte aparate au pătruns în spațiul aerian și încotro se îndreaptă.
De asemenea, femeia a întrebat de ce canalele de televiziune federale nu transmit practic nimic despre atacurile regulate asupra regiunii Belgorod.
„Nimeni nu ascunde nimic. Guvernul regional furnizează informații despre fiecare detaliu, despre fiecare incident”, a dat asigurări Gladkov.
Potrivit lui, televiziunea federală nu vorbește des despre consecințele atacurilor ucrainene asupra regiunii din cauza volumului mare de știri din țară.
În același timp, guvernatorul a menționat că regiunea primește ajutor semnificativ, în special miliarde de ruble pentru relocarea locuitorilor din zonele de frontieră și fonduri separate pentru trimiterea copiilor în alte regiuni.
Regiunea Belgorod, aflată la granița cu Ucraina, este una dintre cele mai afectate de război. Ea este supusă bombardamentelor și atacurilor cu drone încă de la începutul invaziei pe scară largă a armatei ruse în Ucraina.
Recent, în timpul atacurilor masive, clădirea guvernului regional a fost lovită. Astfel, pe 14 august, o dronă a avariat biroul guvernatorului. Atunci au fost raportate trei victime.
În centrul orașului au fost dislocați militari, după care toată ziua s-au auzit rafale de mitraliere și explozii. Gladkov a declarat atunci că localnicii trăiesc evenimente „fără precedent în istoria modernă”.
Un nou atac asupra clădirii guvernului a avut loc pe 10 septembrie. De asemenea, au fost lovite mai multe clădiri rezidențiale din Belgorod, iar una dintre drone a căzut în zona pieței centrale. O persoană a fost rănită.
După acest incident, în oraș s-a trecut la învățământul la distanță pentru elevi și studenți și s-au închis toate centrele comerciale. Pe 17 septembrie, dronele au atacat din nou clădirea guvernului. Două angajate ale administrației au fost rănite.