Un taifun care a lovit nordul Filipinelor, provocand inundatii si alunecari de teren, a ucis noua persoane. Alti 30 de oameni sunt dati disparuti. Sute de salvatori au fost mobilizati ca sa-i ajute pe sinistrati, insa accesul in unele zone este extrem de dificil. Zeci de mii de oameni au fost evacuati, iar mai multe zboruri - anulate.
Una dintre victime s-a inecat dupa ce un rau a iesit din matca. Printre persoanele decedate se numara si trei copii de 8, 10 si 11 ani, care au murit impreuna cu tatal lor dupa ce casa in care se aflau a fost inghitita de pamant. Presa straina scrie ca mai multe cladiri au fost distruse de alunecarile de teren.
Echipele de interventie s-au grabit sa ajunga in zonele cele mai afectate, insa in unele regiuni nu au putut ajunge chiar si pe jos din cauza alunecarilor de teren si a solului foarte noroios. Astfel, salvatorii au solicitat utilaje suplimentare de la companii private pentru a elibera calea. Filipine a fost lovita de al 18-lea taifun in acest an. Furtuna s-a abatut asupra insulei principale cu vant de pana la 140 kilometri pe ora, dupa care a luat-o spre vest, peste Marea Chinei de Sud. Inregistrarile difuzate de televiziunile locale arata copaci care se inclina din cauza rafalelor si precipitatii abundente.
Aproape 40 de mii de oameni au fost evacuati din calea taifunului, iar cel putin treizeci de zboruri interne au fost anulate. Furtuna vine la doar sase saptamani dupa un alt taifun puternic, in urma caruia au murit peste 70 de oameni.

